Federaţia Română de Judo a anunţat, duminică, în urma şedinţei Comitetului Director, că a declanşat proceduri de recuperare a circa 1,5 milioane de lei bani cheltuiţi ”ilegal de către foşti şefi sau angajaţi” ai forului, în perioada 2011-2015. Decizia FRJ a fost luată după ce ANAF a controlat activitatea federaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”A fost supus analizei şi deciziei un proces verbal întocmit de organele de control ale ANAF, primit la data de 29 decembrie 2017. Comitetul Director a decis să ducă la îndeplinire măsurile dispuse de organul de control prin procesul verbal, respectiv măsurile care nu au fost realizate până la această dată. Conform cererii din raportul ANAF, FR Judo a declanşat procedura legală de recuperare a unor sume cheltuite ilegal de către foşti şefi şi/sau angajaţi ai federaţiei în perioada 2011-2015. Spre exemplu, Doru Sapta, fost preşedinte al FR Judo (aproximativ 200.000 lei, inclusiv dobânda aferentă, Societatea Edas Finance SRL şi Eduard Doandeş, de asemenea fost preşedinte al FR Judo (aproximativ 670.000 lei), Grozavu Daniela, fost contabil-şef al federaţiei (aproximativ 500.000 lei). FR Judo va sesiza organele de cercetare penală împotriva celor indicaţi de raportul final care urmează să fie comunicat de către ANAF, conform încadrărilor dispuse de organul de control”, anunţă FR Judo, după şedinţa Comitetului Director.

În aceeaşi reuniune au fost decise şi componenţa loturilor naţionale, inclusiv a celor olimpice, precum şi conducerea acestora.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Astfel, la feminin, lotul olimpic este format din sportivele Monica Ungureanu (cat. 48 kg), Alexandra Pop (48 kg), Andreea Chiţu (52 kg), Corina Căprioriu Ştefan (57 kg), Loredana Ohâi (57 kg), Ştefania Dobre (63 kg). Colectivul tehnic va fi condus de Florin Bercean, asistat de Oishi Kohei, Simona Richter şi Geanina Andreica.

Lotul similar masculin îi include pe Vlădut Simionescu (plus 100 kg), Mircea Croitoru (plus 100 kg), Kunszabo Luca (100 kg), Ionuţ Vasian (90 kg), Vlad Vulan (81 kg), Szocs Elemer (81 kg), Alexandru Raicu (73 kg), Marcel Cercea (73 kg), Daniel Natea (plus 100 kg, aflat în recuperare după probleme medicale). Antrenori vor fi Adrian Croitoru, secondat de Lucian Costache, Oishi Kohei.

Comitetul Director a stabilit şi componenţa loturilor naţionale de juniori şi tineret.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.