Toate cluburile din Saudi Pro League vor fi privatizate, a anunţat Ministerul Sportului din Arabia Saudită, relatează AFP.
După vânzarea celor mai mari patru cluburi din campionatul Arabiei Saudite anul trecut, şase cluburi vor fi scoase la vânzare în august şi alte opt la o dată ulterioară, potrivit unui comunicat publicat miercuri.
Saudi Pro League are în total 18 cluburi. Patru dintre acestea - Al Hilal, Al Nassr, Al Ahli şi Al Ittihad - au fost cumpărate în 2023 de către Fondul de investiţii publice (PIF), fondul suveran de investiţii al regatului bogat în petrol.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Această infuzie de capital le-a permis să atragă jucători de renume, precum Cristiano Ronaldo, Karim Benzema şi Neymar, cu contracte uriaşe.
Cluburile saudite, în special cele patru deţinute de PIF, au cheltuit 957 de milioane de dolari (aproximativ 886 de milioane de euro) pe transferuri vara trecută, fiind pe locul al doilea după Premier League.
Cu toate acestea, rezultatul a fost un sezon dezechilibrat, marcat de recordul de 34 de victorii consecutive al lui Al Hilal.
Al Zulfi, Al Nahda, Al Okhdood, Al Ansar, Al Orouba şi Al Kholoud au fost alese pentru a fi următoarele pe listă pe baza "nivelului de pregătire operaţională, a sănătăţii financiare, a capacităţii administrative şi a facilităţilor sportive", a precizat ministerul.
Primul val a condus la "o creştere semnificativă a veniturilor comerciale", a menţionat el, adăugând că obiectivul este acum de a genera 1,8 miliarde de riyali saudiţi (480 de milioane de dolari sau 444,5 milioane de euro) pe an.
Potrivit ministerului, privatizarea face parte din eforturile de "accelerare a transformării sectorului sportiv", în timp ce primul exportator mondial de ţiţei încearcă să îşi reducă dependenţa de petrol şi să îşi îmbunătăţească imaginea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.