Fostul internaţional englez Adam Johnson, condamnat în martie 2016, la şase ani de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat de "activitate sexuală cu o minoră", a fost eliberat vineri, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Deşi Ministerul Justiţiei de la Londra nu a oferit informaţii în acest sens, Johnson ar fi fost eliberat în urma unei înţelegeri cu poliţia.

Deoarece are o acuzaţiede activitate sexuală cu o minoră, Johnson va fi monitorizat permanent, el trebuind să ofere poliţiei date privind locul în care se află, detalii despre activitatea bancară, dar şi când intenţionează să plece în străinătate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Fostul internaţional englez Adam Johnson a fost condamnat în martie 2016 la şase ani de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat de "activitate sexuală cu o minoră".

Johnson acceptase acuzaţiile de activitate sexuală cu o minoră în vârstă de 15 ani şi de corupere de minori.

Adam Johnson s-a întâlnit cu tânăra în ianuarie 2015, după ce a acceptat să-i ofere un tricou cu autograf. Jucătorul a recunoscut că a sărutat-o pe tânără, însă în timpul întâlnirii din maşina lui Range Rover nu a "mers mai departe".

Tânăra a spus juriului că jucătorul "i-a băgat mâna în pantaloni" şi că ea i-a făcut sex oral.

Juriul, format din opt femei şi patru bărbaţi, nu l-a găsit pe Johnson vinovat la acuzaţia de sex oral, dar l-a găsit vinovat cu 10-2 de activitate sexuală.

Adam Johnson, în vârstă de 30 de ani, a fost concediat de Sunderland, după ce a pledat vinovat în faţa tribunalului.

Ca urmare a acuzaţiilor la adresa lui Johnson, compania adidas a reziliat contractul cu fotbalistul.

În acel sezon, Johnson a jucat în 20 de meciuri pentru Sunderland şi a înscris două goluri. Adam Johnson era legitimat la gruparea Sunderland din 2012.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.