Fostul mijlocaş ofensiv al echipei Palmeiras, Jorge Valdivia, a fost arestat preventiv marţi. Chilianul în vârstă de 41 de ani face obiectul unei plângeri pentru viol, relatează L'Equipe.
"Având în vedere gravitatea faptelor şi consecinţele grave ale acestei infracţiuni pentru victimă”, magistratul Ely Rothfeld a decis o detenţie provizorie de 90 de zile şi a ordonat transferul fostului jucător la o închisoare din Rancagua, la 80 de kilometri sud de capitala Santiago.
Arestat marţi dimineaţă, la scurt timp după depunerea plângerii, fostul mijlocaş ofensiv al echipelor Palmeiras (Brazilia) şi Colo Colo, acum în vârstă de 41 de ani şi comentator sportiv la radio, riscă până la 15 ani de închisoare dacă va fi condamnat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-un comunicat, Valdivia a negat orice „ agresiune sexuală « şi a susţinut că a avut o relaţie » consensuală” cu reclamanta, cu care a luat masa într-un restaurant duminică seara.
Potrivit plângerii publicate de presa locală, presupusa victimă s-a trezit acasă fără să-şi amintească ce s-a întâmplat şi prezentând semne că a fost agresată sexual.
Fostul internaţional, care s-a retras în 2022, a făcut parte din echipa naţională a statului Chile (cu peste 70 de selecţii), care a câştigat Copa America în 2015 şi a participat la două Cupe Mondiale, în 2010 şi 2014.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.