Pilotul olandez al echipei Red Bull, Max Verstappen, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Japoniei, disputat pe circuitul de la Suzuka. Tot la Suzuka, Red Bull Racing şi-a asigurat titlul mondial la constructori.
El s-a impus pentru a 13-a oară în acest sezon, fiind urmat de Lando Norris şi Oscar Piastri, ambii de la McLaren.
Al patrulea a fost monegascul Charles Leclerc (Ferrari), în timp ce Lewis Hamilton (Mercedes) a fost al cincilea.
Pentru Verstappen, dublu campion mondial, victoria de la Suzuka a fost a 48-a a carierei.
Pentru Red Bull este al şasele titlu la constructori şi al doilea consecutiv.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.