Premierul Marcel Ciolacu crede „cu toată puterea” că în acest moment Crin Antonescu este principalul candidat care poate să-i adune în jurul său pe toţi cei care îşi doresc ca România să se dezvolte în Uniunea Europeană şi să fie protejată de aliaţii din NATO. Ciolacu mai spune că orice vot risipit pe candidaţi mânaţi în luptă doar de orgoliu personal înseamnă a da o şansă în plus populismului anarhic. „Adică înseamnă să urmezi exact interesele Rusiei”, afirmă Marcel Ciolacu.
„Cred cu toată puterea că în acest moment Crin Antonescu este principalul candidat care poate să-i adune în jurul său pe toţi cei care îşi doresc ca România să se dezvolte în Uniunea Europeană şi să fim protejaţi de aliaţii din NATO. Candidatura depusă azi la Biroul Electoral Central, alături de semnăturile a 1,7 milioane de români, arată că are în spate un suport solid, susţinut de o coaliţie pro-europeană capabilă să asigure stabilitatea politică a ţării”, afirmă Marcel Ciolacu.
Acesta afirmă că ştie că, în momentele de răscruce, românii înţeleg importanţa votului util.
„Azi, orice vot util este pentru o viaţă mai bună în Europa, deci pentru Crin Antonescu. Orice vot risipit pe candidaţi mânaţi în luptă doar de orgoliu personal înseamnă a da o şansă în plus populismului anarhic. Adică înseamnă să urmezi exact interesele Rusiei. A vota Crin Antonescu înseamnă a continua să ducem România Înainte. Doar privind înainte, avem garanţia că România nu face vreun pas greşit”, mai afirmă Marcel Ciolacu.
Duminică, la ora 13.00, şi-a depus candidatura la Preşedinţia României Crin Antonescu, susţinut de coaliţia de guvernare, iar la ieşirea de la Biroul Electoral Central acesta a declarat că nu se clatină, mulţumind soţiei sale şi celor care l-au susţinut. ”Voi uni această naţiune, voi întări aceată naţiune”, a dat el asigurări.
Încă de duminică dimineaţă, în faţa sediului BEC, din Centrul Vechi al Capitalei, s-au adunat atât simpatizanţi ai lui Crin Antonescu, cu pancarte pe care scria ”Crin preşedinte”, dar şi simpatizanţi ai lui Călin Georgescu.
Duminică seară, la ora 18.00 membrii BEC se întrunesc pentru a decide asupra validării sau invalidării candidaturilor depuse pentru alegerile prezidenţiale din luna mai.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...