Fostul boxer Floyd Mayweather s-a oferit să plătescă cheltuielile pentru înmormântarea lui George Floyd, bărbatul afro-american de 46 de ani a cărui ucidere de către un poliţist a determinat ample manifestaţii de protest în SUA, informează Reuters.
Compania de promovare a fostului campion mondial la cinci versiuni, Mayweather Productions, a confirmat pe Twitter că a făcut o ofertă şi, potrivit presei locale, familia lui Floyd ar fi acceptat.
Potrivit TMZ, Mayweather Productions s-ar fi oferit să organizeze ceremonii de comemorare în patru oraşe, Houston, Minneapolis, Charlotte şi într-o localitate neprecizată încă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mayweather Productions şi agenţii boxerului nu au răspuns încă la solicitarea de a comenta aceste informaţii.
Funeraliile lui George Floyd vor avea loc 9 iunie, la Houston.
Derek Chauvin, ofiţerul de poliţie din Minneapolis, în vârstă de 44 de ani, care l-a imobilizat pe Floyd cu genunchiul pe gât până când bărbatul a decedat, a fost arestat sub acuzaţii de omor prin imprudenţă. Alţi trei ofiţeri implicaţi în arestarea lui Floyd nu au fost acuzaţi.
Incidentul a stârnit un val de furie în Statele Unite şi în străinătate, iar numeroşi sportivi profesionişti au cerut dreptate pentru George Floyd, inclusiv fostul baschetbalist Michael Jordan şi jucătorul de golf Tiger Woods.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.