Antrenorul echipei FC Petrolul, Flavius Stoican, a fost suspendat trei jocuri de Comsia de Disciplină a FRF şi amendat cu 2.200 de lei, după incidentele de la meciul cu U Cluj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În baza art. 53/2 din RD se suspendă 2 (două) jocuri şi i se aplică penalitate sportivă de 300 lei. În baza art. 67 din RD se suspendă 3 (trei) jocuri şi i se aplică penalitate sportivă de 2200 lei. În conformitate cu prevederile art. 45/1 din RD, antrenorul Stoican Flavius va executa sancţiunea pentru abaterea cea mai gravă prevăzută de art. 67 din RD – suspendare 3 (trei) jocuri şi 2200 lei penalitate sportivă", se arată în decizia Comisiei de Disciplină, potrivit frf.ro.

La meciul din deplasare cu U Cluj, disputat la 20 septembrie, în etapa a VIII-a a Ligii a II-a, Stoican a protestat şi a fost trimis în tribună de arbitrul Lucian Rusandu, în minutul 73, după ce gazdele au primit un penalti, la scorul de 1-0. Antrenorul oaspeţilor a vrut să scoată echipa de pe teren, fiind cu greu potolit de colaboratorii săi. La finalul meciului, pierdut cu 0-4, Stoican a mers să le ceară socoteală arbitrilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.