Andrés Iniesta, care a jucat la Vissel Kobe între 2018 şi 2023, are probleme cu autorităţile fiscale japoneze, care îi cer 3,5 milioane de euro după o posibilă fraudă fiscală, relatează RMC Sport.
Iniesta, care a părăsit Japonia în august anul trecut, este vizat de autorităţile japoneze, deoarece nu şi-ar fi declarat corect impozitele. Drept urmare, 580 de milioane de yeni - adică aproape 3,5 milioane de euro - este suma reclamată de la mijlocaşul de 39 de ani.
Format la FC Barcelona, Andrés Iniesta şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale în Catalonia. În 2018, campionul mondial din 2010 a plecat la Vissel Kobe, unde a rămas în cele din urmă până în august 2023. De atunci, el joacă pentru Emirates, în Emiratele Arabe Unite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.