Festivalul Afect, un eveniment unic dedicat educaţiei emoţionale prin intermediul artei şi dialogului, va avea loc la Braşov între 23 şi 25 august 2024. Un moment deosebit al festivalului va fi proiecţia filmului documentar „În inima Naţionalei”, considerat un exemplu inspirat de educare a tinerilor prin artă şi emoţie, informează frf.ro.
Filmul, regizat de Remus Achim, lansat în luna mai, înainte de EURO 2024, reprezintă o călătorie fascinantă în culisele echipei naţionale de fotbal a României, oferind publicului o experienţă unică şi intimă, cu acces direct în vestiarul tricolorilor. „În inima Naţionalei” nu este doar o cronică a succesului din preliminariile pentru Campionatul European, ci şi o poveste inspiraţională dedicată copiilor, menită să îi motiveze şi să îi aducă mai aproape de iubirea pentru fotbal, în special, şi pentru sport, în general, notează frf.ro.
„Acest film este o oportunitate extraordinară de a cunoaşte oamenii care poartă cu mândrie tricoul echipei noastre naţionale. Prin acest proiect, Federaţia Română de Fotbal a demonstrat încă o dată că este un model în sportul românesc, dar şi printre federaţiile din Europa de Est. Filmul este o călătorie captivantă care te face să simţi pulsul echipei naţionale în cel mai autentic mod posibil, dar reprezintă şi o sursă de inspiraţie pentru tinerii din ţara noastră care practică sportul”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Festivalul Afect îşi propune să aducă în prim-plan importanţa sănătăţii emoţionale, oferind publicului o platformă pentru explorarea şi înţelegerea mai profundă a emoţiilor şi relaţiilor umane. Programul festivalului va include proiecţii de filme, dezbateri, ateliere şi sesiuni de discuţii cu experţi în psihologie, artişti şi profesionişti din domeniul educaţiei.
Camelia Clem, preşedintele Festivalului Afect, a declarat: „Festivalul Afect este un proiect de suflet care îşi propune să creeze un spaţiu de întâlnire şi reflecţie asupra emoţiilor care ne definesc vieţile. Ne dorim să inspirăm comunitatea să fie mai atentă la sănătatea emoţională, să promoveze dialogul deschis şi să încurajeze dezvoltarea personală prin intermediul artei”.
Ovidiu Herciu, preşedintele Colegiului Psihologilor Braşov, a adăugat: „Festivalul Afect reprezintă o iniţiativă valoroasă, prin care ne propunem să aducem în centrul atenţiei noţiuni fundamentale de psihologie şi dezvoltare personală. Ne bucurăm să fim parteneri în acest demers educaţional, oferind suport şi expertiză pentru a sprijini înţelegerea şi gestionarea emoţiilor, aspect crucial pentru bunăstarea mintală”.
Proiecţia filmului „În inima Naţionalei” va fi urmată de o dezbatere în prezenţa regizorului Remus Achim şi a invitaţilor speciali, oferind publicului şansa de a discuta despre impactul emoţional şi educativ al acestei producţii.
Festivalul Afect promite să fie un eveniment de referinţă pentru comunitatea din Braşov, aducând împreună profesionişti din diverse domenii într-o călătorie de autodescoperire şi învăţare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.