Tehnicianul Felix Magath, în vârstă de 68 de ani, a preluat conducerea echipei Hertha Berlin, duminică seară, contractul său fiind valabil până la finalul sezonului.
“CV-ul lui Felix Magath vorbeşte de la sine. Am reuşit să găsim un antrenor care a dovenit de multe ori că are experienţa necesară pentru a face schimbările necesare ca să ne ajute în situaţia dificilă în care ne află,”, a declarat directorul Fredi Bobic.
“Am avut o discuţie foarte deschisă şi sinceră cu Fredi Bobic. Suntem cu toţii conştienţii de situaţia actuală şi sunt gata să ajut Hertha Berlin să îşi atingă obiectivul de a se menţine. Important pentru noi este să ne concentrăm total pe cele opt meciuri care mai sunt de jucat”, a afirmat şi Magath.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Felix Magath a pregătit ultima dată echipa Shandong Luneng, în 2017. De atunci, el a fost conducător la două cluburi. În perioada 2004-2007, Magath a antrenat Bayern Munchen, echipă cu care a câştigat cinci trofee.
Antrenorul Tayfun Korkut a fost demis de la Hertha Berlin, duminică, după trei luni şi jumătate de la numirea în funcţie, în urma rezultatelor slabe înregistrate. Ultimul meci al lui Korkut pe banca Herthei a fost, sâmbătă, o înfrângere, scor 0-2, pe terenul Borussiei Monchengladbach, în etapa a XXVI-a a Bundesliga, al cincilea eşec consecutiv. Două remize şi şapte înfrângeri în ultimele nouă meciuri a înregistrat Hertha, în campionat, în 2022.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.