Federaţia Engleză de Fotbal (FA) şi Federaţia Portugheză de Fotbal (FPF) au transmis mesaje de condoleanţe în urma decesului fostului mare portar român, Helmuth Duckadam, „Eroul de la Sevilla”, informează frf.ro.
Debbie Hewitt, preşedintele FA, a trimis un mesaj emoţionant către preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu:
“Am fost profund întristaţi să aflăm despre decesul lui Helmut Duckadam. A fost luat dintre noi mult prea devreme. Helmut era o figură legendară în fotbalul românesc, venerat pentru cele patru parade incredibile din loviturile de departajare care au înfrânt visul Barcelonei de a câştiga trofeul în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, la Sevilla. Această victorie istorică a pus România pe harta fotbalului mondial, iar Helmut a fost pe drept cunoscut ca ‘eroul de la Sevilla’. Lăsăm un omagiu unui jucător care lasă în urmă o moştenire durabilă. Din partea Federaţiei Engleze de Fotbal, suntem alături de fotbalul românesc în această pierdere. Vă rugăm să transmiteţi condoleanţele noastre familiei sale şi celor care l-au cunoscut”.
La rândul său, Fernando Gomes, preşedintele FPF, a spus în scrisoarea transmisă: “În nume personal şi în numele Consiliului de Administraţie al Federaţiei Portugheze de Fotbal, îmi exprim cele mai profunde condoleanţe pentru decesul fostului portar, Helmut Duckadam. Familiei îndoliate îi transmit toată susţinerea şi simpatia noastră”.
Helmut Duckadam s-a stins luni, la vârsta de 65 de ani. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Dumnezeu să îl odihnească!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.