Lotul FCSB va reveni din vacanţa de Sărbători marţi, 7 ianuarie, primul pas fiind vizita medicală de la Institutul National de Medicina Sportiva, programată la ora 8:00.
Roş-albaştrii se vor pregăti la Baza Sportivă FCSB până pe 11 ianuarie, când vor pleca spre Marbella, unde se va desfăşura cantonamentul de iarnă.
În Spania, elevii lui Bogdan Vintilă vor disputa patru partide amicale.
Programul meciurilor amicale, care vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube FCSB TV, este următorul:
16 ianuarie - FCSB - FC Basel - 11:00 (12:00 ora României) - Marbella Football Center
18 ianuarie - FCSB - Karlsruher SC - 15:00 (16:00 ora României) - Centro Deportivo Arroyo Enmedio, Estepon
20 ianuarie - FCSB - FC Lokomotiv Moscova - 16:00 (17:00 ora României) - Centro Deportivo Dama de Noche, Puerto Banus
22 ianuarie - FCSB - Jeonbuk Hyundai FC - 16:00 (17:00 ora României) - Centro Deportivo Dama de Noche, Puerto Banus
Delegaţia FCSB va reveni la Bucureşti pe 23 ianuarie, când va intra in linie dreaptă pentru pregătirea primului meci oficial, programat pe 2 februarie, la Cluj Napoca, împotriva liderului CFR Cluj.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.