FC Rapid a anunţat, marţi, într-un comunicat, că tehnicianul Daniel Pancu nu va mai conduce prima echipă, dar rămâne la dispoziţia clubului, responsabilităţile sale urmând a fi stabilite în zilele următoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Înfrângerea de duminică a fost una dureroasă pentru suflarea rapidistă, nu numai pentru ca ne-a îndepărtat de locurile care asigură promovarea, ci şi pentru că ne-a obligat să luăm o decizie dificilă. Îi suntem recunoscători lui Daniel Pancu pentru tot ceea ce a făcut pentru Rapid în ultimul an şi jumătate, din postura de tehnician, şi suntem siguri că Rapidul a fost numai primul pas dintr-o frumoasă carieră de antrenor. Nu este o despărţire, Daniel Pancu rămâne la dispoziţia clubului, aşa cum a făcut-o de-a lungul întregii sale cariere, responsabilităţile sale urmând a fi stabilite în zilele următoare",a anunţat clubul giuleştean.

FC Rapid a precizat că prioritară pentru club este numirea unui director tehnic, "care să asigure şocul pozitiv la echipă şi să reuşească să continue sezonul şi munca lui Daniel Pancu. Numele său va fi anunţat oficial, în curând".

Daniel Pancu nu mai este antrenorul echipei Rapid, el afirmând că a fost demis după eşecul cu CSM Reşiţa, scor 0-1, din Liga II.

Rapid a acumulat 37 de puncte în 23 de etape, în timp ce locul secund, ocupat acum de Mioveni, are 39 de puncte. Lider este UTA, cu 50 de puncte.

Daniel Pancu a preluat echipa de la Constantin Schumacher, în 2018, în Liga a 3-a, şi a reuşit să promoveze în Liga 2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.