FC Dinamo Bucureşti a anunţat, vineri, transferul mijlocaşului ofensiv Deian Sorescu (20 de ani), de la ASU Politehnica Timişoara la clubul din Ştefan cel Mare.
Născut pe 29 august 1997, Deian Sorescu a debutat în urmă cu doi ani în Liga 1 Betano pentru ACS Poli Timişoara şi a evoluat în acest sezon competiţional pentru divizionara secundă ASU Poli Timişoara, 11 goluri şi cinci pase decisive în 28 de meciuri din Liga 2.
Deian Sorescu a semnat un contract cu FC Dinamo Bucureşti până la 30 iunie 2022, a anunţat directorul general al clubului din Ştefan cel Mare, Ionel Dănciulesu, pentru www.fcdinamo.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
- 11 goluri a marcat Sorescu în Liga 2 pentru ASU Poli Timişoara în acest sezon competiţional. Noul mijlocaş dinamovist a avut evoluţii remarcabile în eşalonul secund, reuşind şi cinci pase decisive pentru ASU Poli Timişoara;
- 7 meciuri a evoluat Sorescu pentru ACS Poli Timişoara în Liga 1 Betano. A debutat în prima ligă pe 16 mai 2016 în partida Petrolul Ploieşti vs ACS Poli Timişoara, scor 3-2;
- 90 de minute a jucat Sorescu în Cupa României, în acest sezon, pentru divizionara secundă ASU Poli Timişoara. A adunat, de asemena, 90 de minute şi în Cupa Ligii, la ACS Poli Timişoara, în meciul câştigat de bănăţeni, 2-1 cu FC Viitorul pe 10 august 2016.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.