Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024.
Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător din istorie care evoluează la şase turnee finale de Campionat European, iar Pepe este cel mai în vârstă fotbalist din istoria turneelor finale europene, la 41 de ani şi 113 zile.
Cristiano Ronaldo a semnat prima ocazie a meciului, în minutul 8, iar lusitanii au dominat prima parte a meciului de la Leipzig. Stanek i-a interzis golul lui Ronaldo în minutul 32, într-o fază în care starul portughez scăpase singur cu portarul ceh, pentru ca tot Ronaldo să îl încerce pe Stanek cu un şut în minutul 45+1. După pauză, cehii au deschis scorul, împotriva cursului jocului, prin Lukas Provod, care a înscris cu un şut frumos din afara careului, în minutul 62. După numai şapte minute Nuno Mendes a trimis cu capul în faţa porţii, iar Stanek a respins greşit, exact în picioarele lui Robin Hranac, balonul a deviat şi a intrat în plasă. Autogol şi lusitanii egalau pe tabela de marcaj, 1-1. Portugalia a avut un gol anulat la Diogo Jota, în minutul 87, când Cristiano Ronaldo a fost în ofsaid, dar elevii lui Martinez au înscris în minutul 90+3, prin Francisco Conceicao şi Portugalia s-a impus cu 2-1.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
PORTUGALIA: Diogo Costa – Dalot (Goncalo Inacio 63), Pepe, Ruben Dias – Cancelo (N. Semedo 90), Bernardo Silva, Bruno Fernandes, Vitinha (F. Conceicao 90), Nuno Mendes (Pedro Neto 90) – Cristiano Ronaldo, Rafael Leao (Diogo Jota 63). SELECŢIONER: Roberto Martinez
CEHIA: Stanek – Holes (Chory 90+3), Hranac, Krejci - Coufal, Sulc (Sevcik 79), Soucek, Provod (Barak 79), Doudera – Kuchta (Lingr 60), Schick (Chytil 60). SELECŢIONER: Ivan Hasek.
Cartonaşe galbene: Rafael Leao 39, F. Conceicao 90+3 / Schick 57
Arbitri: Marco Guida – Filippo Meli, Giorgio Peretti (toţi din Italia) – Rade Obrenovic (Slovenia)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.