Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a declarat, duminică, după antrenamentul din BT Arena, că se bucură să se afle la Transylvania Open şi a transmis un mesaj românilor, în contextul crizei de Covid-19 din ţară.
”Trecem cu toţii printr-o perioadă dificilă. Vreau să le transmit românilor să continue să fie pozitivi, să nu-şi piardă speranţa şi să treacă împreună prin aceste vremuri dificile. Orice se va întâmpla bine, va conta şi mai mult”, a declarat Emma Răducanu, răspunzând la întrebările News.ro, într-o conferinţă de presă.
Ea a vorbit şi despre faptul că se află pentru prima dată în Transilvania, la Cluj-Napoca: ”Este foarte frumos în Transilvania. Este mai verde, mai multă natură din ce am observat faţă de Bucureşti, unde am mai fost. Îmi place enorm şi acolo, pentru că am amintiri extraordinare, acolo fiind bunica mea. Dar am remarcat diferenţa dintre Transilvania şi Bucureşti”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Deşi conferinţa de presă s-a derulat în limba engleză, Emma Răducanu a acceptat să vorbească în limba română despre ce îi place în România: ”Îmi plac sarmalele şi ciorba, oamenii şi umorul lor. Este foarte bine aici”.
Jucătoarea al cărei tată este român a mai spus că printre darurile primite din partea organizatorilor turneului se regăsesc ulei de măsline şi ciocolată, ”dar nu şi ţuică”.
”Ţuica am auzit că este tradiţională aici. Dar, oricum, nu aş fi încercat să gust ţuică înaintea turneului”, a spus râzând jucătoarea în vârstă de 18 ani.
Emma Răducanu îşi doreşte să se simtă bine la Transylvania Open şi a afirmat că i-ar face plăcere să o întâlnească şi pe Simona Halep.
”Aşteptările mele de la acest turneu .... Să mă simt bine, este finalul sezonului şi privesc cu încredere spre ce va urma”, a mai declarat Răducanu.
Britanica Emma Răducanu, locul 24 mondial şi cap de serie 3 la Transylvania Open, va juca luni, în primul tur, împotriva sportivei slovene Polona Hercog (123 WTA).
Simona Halep, locul 19 WTA şi favorită principală, o va întâlni pe Gabriela Ruse, numărul 83 mondial, iar favorita 2, estona Anett Kontaveit (20 WTA), va întâlni în primul tur o jucătoare venită din calificări.
Irina Begu, cap de serie 7, va juca împotriva Irinei Bara, Jaqueline Cristian o va întâlni pe slovena Kaja Juvan, Ana Bogdan o va avea adversară pe sportiva sârbă Ivana Jorovic, iar Andreea Prisăcariu va juca cu o sportivă din calificări.
Opt jucătoare la simplu, toate de pe tabloul principal, şi-au anunţa retragerea: Garbine Muguruza, Paula Badosa, Ekaterina Alexandrova, Elise Mertens, Viktoria Golubic, Veronika Kudermetova, Kaia Kanepi şi Mayar Sherif.
Turneul de la Cluj-Napoca este de categorie WTA 250 şi se desfăşoară fără spectatori, între 25-31 octombrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.