FCSB a anunţat, joi, că noul antrenor al echipei din Superligă este cipriotul Elias Charalambous.
Tehnicianul în vârstă de 42 de ani a participat deja la primul antrenament al echipei, după ce a intrat în contact cu jucătorii şi membrii staff-ului tehnic, medical şi administrativ.
Elias Charalambous s-a născut la 25 septembrie 1980, în Africa de Sud. A început fotbalul în Cipru, la Omonia Nicosia, pentru care a evoluat, la profesionişti, din 1999 până în 2005, când a semnat cu PAOK Salonic. După trei ani în Grecia, a revenit la Omonia, pentru care a jucat până în septembrie 2011, când a semnat cu Alki Larnaca. La începutul lui 2012 a plecat în Germania, la Karlsruher SC, iar în vara aceluiaşi an a semnat cu FC Vaslui, pentru care a evoluat în 18 meciuri şi a înscris un gol, în sezonul 2012-2013. Au urmat câte şase luni la Doxa Katokopias (Cipru) şi APO Levadiakos (Grecia), iar în august 2014 a semnat cu AEK Larnaca (Cipru), club la care a evoluat până în mai 2017, când s-a retras din activitate.
A început activitatea de antrenor încă din momentul retragerii, devenind, pe rând, antrenor secund şi antrenor principal la AEK Larnaca (iulie 2017 - februarie 2020). Le-a mai pregătit, ca antrenor principal, pe Ethnikos Achnas şi Doxa Katokopias, ambele din Cipru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.