Selecţionerul Edward Iordănescu l-a omagiat pe tatăl său, Anghel Iordănescu, într-un mesaj postat pe Facebook, după eliminarea tricolorilor de la Campionatul European. El a precizat că se bucură că a tărit o parte din experienţa celui care “a fost, este şi va fi mereu cel mai bun”.
“El a fost, este şi va fi mereu cel mai bun! Sunt doar bucuros că am trăit o mică parte din ceea ce a trăit el! România mereu în inima noastră”, a notat Edi Iordănescu pe o imagine în care apar el şi Anghel Iordănescu în momente diferite, pe teren.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Reprezentativa tricoloră, “Generaţia de Suflet” a fotbalului românesc, s-a oprit, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos, la Munchen. Naţionala a ajuns în optimi după ce a câştigat grupa E.
Anghel Iordănescu a fost antrenorul “Generaţiei de Aur” care a ajuns, în 1994, până în sferturile de finală ale Cupei Mondiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.