Tehnicianul echipei Newcasle, Eddie Howe, a declarat că sunt şanse mari ca Sandro Tonali să joace sâmbătă în meciul cu Wolverhampton, deşi federaţia italiană l-a suspendat zece luni pe fotbalist, relatează bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Howe a precizat că gruparea engleză aşteaptă confirmarea suspendării.

"Am auzit vestea, comunicatul, dar deocamdată nu am primit nimic de la autorităţile italiene. Cred că sunt şanse mari ca el să fie disponibil pentru noi. Încă mai cred că mai sunt câteva lucruri care trebuie să se întâmple înainte de a fi impusă interdicţia, aşa că mai vedem", a declarat Howe vineri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Suspendarea mai trebuie să fie confirmată de UEFA şi FIFA.

Meciul Wolverhampton – Newcastle, contând pentru etapa a zecea a campionatului Angliei, este programat sâmbătă, la ora 19.30.

Joi, Federaţia Italiană de Fotbal a anunţat că internaţionalul Sandro Tonali, legitimat la Newcastle, a fost suspendat zece luni pentru că a pariat pe platforme ilegale pe meciuri de fotbal, inclusiv pe cele ale AC Milan, clubul său din 2020 până în 2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.