Comisari ai Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) au confiscat o parte din sistemul de alimentare al unui monopost Ferrari, după Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, care a avut loc, duminică, informează lequipe.fr.
Această investigaţie a fost iniţiată după ce Red Bull a acuzat scuderia că trişează, "păcălind" senzorii care stabilesc debitul de combustibil montaţi pe sistemul de alimentare al motorului.
Pe lângă componentele Ferrrai, comisarii FIA au confiscat şi elemente asemănătoare de pe un monopost Hass, echipă client a echipei italiene.
La Sao Paulo, piloţii Ferrari, germanul Sebastian Vettel şi Charles Leclerc din Monaco, au abandonat, după ce s-au ciocnit unul cu altul, în turul 65/71, într-un moment în care ocupau locurile 4, respectiv 5. Cursa a fost câptigată de olandezul Max Verstappen de la Red Bull.
La 3 noiembrie, Verstappen a fost întrebat la un post TV olandez cum explică lipsa de performanţă a monoposturilor Ferrari la MP al SUA, iar sportivul a răspuns că acest lucru s-a întâmplat pentru că responsabilii echipei italiene nu au mai putut să trişeze.
După o primă parte a anului dezastruoasă, Ferrari a avut un mic reviriment în partea a doua sezonului, când Charles Leclerc a câştigat două grand prix-uri, iar Sebastian Vettel, unul, cei doi înregistrând şi alte clasări pe podium.
Scuderia părea ca are cel mai puternic motor de pe grilă, ceea ce i-a făcut pe rivali să se intereseze de unde au apărut subit aceste performanţe.
Bănuiala Red Bull a fost că italienii folosescă o lacună din regulamentul tehnic şi supraalimentează motoarele. Potrivit motorsport.com, Ferrari ar fi găsit o soluţie să păcălească senzorii de debit instalaţi pe conductele de combustibil. Pe scurt, debitul de combustibil este măsurat din loc în loc, iar Ferrari a găsit modalitatea ca în zonele controlate să respecte parametrii regulamentari şi să mărească debitul în rest.
Red Bull a făcut o sesizare la FIA, în care a cerut forului mondial să lămurească situaţia şi să precizeze dacă soluţia italienilor este legală sau nu. Iar răspunsul FIA, venit înainte de MP al SUA, a fost că nu este regulamentară.
Astfel, la Austin, monoposturile Ferrari au fost destul de departe de podium, iar Verstappen crede că acest lucru s-a întâmplat după lămuririle aduse de FIA, scuderia intrând în legalitate pentru a nu fi sancţionată.
"Aşa se întâmplă când nu mai poţi să trişezi", a spus olandezul, la Ziggo Sport.
Verstappen a abordat subiectul şi la conferinţa de presă de la Austin: "Nu sunt deloc surpins. După ce a ieşit, asta explică totul. De ce credeţi că Ferrari nu s-a putut bate cu noi la start. Vă puteţi imagina singuri..."
Leclerc i-a răspuns adversarului său, declarând că afirmaţiile acestuia sunt o glumă şi că Ferrari nu a schimbat nimic la sistemul de operare a motorului.
"Cred că e o glumă, ca să fiu foarte sincer. Nu are niciun indiciu, nu e în echipă. Ştim exact ceea ce facem. Nu ştiu de ce vorbeşte, nu ştie nimic despre noi", a spus pilotul din Monaco.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.