Căpitanul echipei Spaniei, Ivana Andres, a prezentat scuze, luni, după ce o înregistrare video în care colegele sale de echipă se amuzau în timp ce încercau să facă haka a stârnit indignare în Noua Zeelandă, înainte de Cupa Mondială feminină, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Jucătoarele au fost acuzate de lipsă de respect faţă de cultura maori.

Andres a prezentat scuze tribului local Rangitane la o ceremonie tradiţională de primire a oaspeţilor.

"Suntem doar de câteva zile în Aotearoa Noua Zeelandă şi mai avem multe de învăţat despre această cultură", a spus ea în spaniolă, presa locală oferind o traducere.

Fundaşul central al echipei Real Madrid a cerut "iertare pentru greşeli".  Ea i-a oferit tribului un tricou al Spaniei.

Un purtător de cuvânt al Rangitane a declarat reporterilor că ceea ce s-a întâmplat la ceremonie "a fost un deznodământ foarte bun".

"Cuvintele lor au venit din inimă şi a existat o recunoaştere a faptului că au înţeles că haka este ceva foarte preţios, nu doar pentru Maori, ci pentru toată Aotearoa".

Spania joacă meciurile din Grupa C a CM în Noua Zeelandă, deschizându-şi campania vineri, când va întâlni Costa Rica la Wellington, înainte de a înfrunta Zambia şi Japonia.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.