FRF anunţă că Dragoş Grigore şi Sergiu Hanca, accidentaţi, nu vor evolua în meciucl cu Austria, care va avea loc, miercuri, în Liga Naţiunilor.
Sergiu Hanca suferă de o leziune musculară la nivelul coapsei drepte, apărută în urma antrenamentului oficial dinaintea meciului din Norvegia, în vreme ce Dragoş Grigore are o contractură musculară la nivelul gambei stângi cu risc ridicat de a degenera într-o leziune musculară.
Cei doi tricolori au părăsit în această după-amiază cantonamentul României de la Mogoşoaia.
Partida România - Austria va avea loc, miercuri, de la ora 21.45, în etapa a IV-a a Grupei I a Diviziei B a Ligii Naţiunilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.