Turneul mondial din Qatar a avut un preţ mare pentru muncitorii străini care şi-au părăsit familiile crezând că vor face bani într-una dintre cele mai bogate ţări din lume. Unii nu s-au mai întors însă niciodată acasă. Iar cei care s-au întors nu sunt în niciun caz mai bogaţi. Dimpotrivă, au rămas cu datorii şi sunt împovăraţi de griji şi de gânduri, relatează CNN.
Era august şi Kamal se afla în faţa unui magazin împreună cu alţi muncitori imigranţi, după ce terminase încă o zi de muncă epuizantă. Fără nicio explicaţie, tânărul de 24 de ani spune că el şi alţi câţiva colegi s-au trezit că sunt arestaţi. A fost urcat într-un vehicul şi, timp de o săptămână, a fost ţinut într-o închisoare din Qatar, ale cărei locaţie şi nume nu le cunoaşte. Acum, Kamal se află acasă, în sudul Nepalului, unde lucrează la o fermă de când a fost deportat, în urmă cu trei luni, relatează CNN.
Kamal este unul dintre numeroşii muncitori imigranţi care doresc să povestească despre experienţele lor din Qatar, ţară care găzduieşte Cupa Mondială, unul dintre cele mai mari şi mai profitabile spectacole sportive, un turneu care, de obicei, uneşte lumea întreagă. Iar anul acesta evenimentul este istoric - este prima Cupă Mondială care se va desfăşura în Orientul Mijlociu. Dar, în egală măsură, este plin de controverse: de la chestiunea drepturilor omului, până la moartea muncitorilor imigranţi şi condiţiile chinuitoare pe care mulţi le-au îndurat în Qatar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Kamal spune că nu a primit încă prima de 7.000 de riali qatarezi (aproximativ 1.922 de dolari) la care ar avea dreptul de la foştii săi angajatori şi nici asigurarea de 7.000 de riali pentru că şi-a rănit două degete la locul de muncă.
Trimişi acasă doar cu hainele de pe ei
„Nu mi s-a spus de ce am fost arestat. Te arestează pur şi simplu”, a povestit el. Când a ajuns în celulă, mai erau acolo 24 de imigranţi nepalezi. I s-a dat o pătură şi o pernă, dar salteaua de pe podea pe care a trebuit să doarmă era plină de ploşniţe. „În închisoare, erau oameni din Sri Lanka, Kerala (India), Pakistan, Sudan, Nepal, Africa, Filipine. Erau În jur de 24-25 de persoane într-o cameră", spune el. „Când m-au urcat în avion, am început să mă gândesc: De ce trimit muncitorii înapoi dintr-o dată? Nu este vorba de una, două, 10 persoane... trimit 150, 200, 300 de muncitori pe un singur zbor. Unii au fost trimişi doar cu hainele de pe ei”, a povestit tânărul nepalez.
Kamal crede că a fost arestat pentru că avea un al doilea loc de muncă, ceea ce este ilegal în conformitate cu Legea muncii din Qatar, care le permite autorităţilor să anuleze permisul de muncă al unui lucrător. El spune că a lucrat două până la patru ore în plus pe zi pentru a-şi suplimenta veniturile, deoarece nu făcea destui bani lucrând şase zile de opt ore pe săptămână.
Un oficial guvernamental din Qatar a declarat pentru CNN: „Orice afirmaţie conform căreia muncitorii sunt încarceraţi sau deportaţi fără explicaţii este falsă. Se iau măsuri doar în cazuri foarte specifice, cum ar fi în cazul în care o persoană participă la violenţe”.
Unii nu s-au mai întors niciodată acasă
Acest turneu mondial a avut un preţ mare pentru muncitorii care şi-au părăsit familiile crezând că vor face bani într-una dintre cele mai bogate ţări din lume. Unii nu s-au mai întors însă niciodată acasă. Iar cei care s-au întors nu sunt în niciun caz mai bogaţi. Dimpotrivă, au rămas cu datorii, sunt supăraţi şi plini de griji.
„The Guardian” a relatat anul trecut că 6.500 de muncitori migranţi din Asia de Sud au murit în Qatar de când ţara a primit, în 2010, dreptul de a găzdui Cupa Mondială 2022. Majoritatea făceau munci periculoase, pe salarii mici, în condiţii de căldură extremă.
Opt stadioane noi au răsărit din deşert, iar statul din Golf şi-a extins aeroportul, a construit noi hoteluri, căi ferate şi autostrăzi. Toate au fost construite de muncitorii imigranţi, care - potrivit Amnesty International - reprezintă 90% din forţa de muncă într-o populaţie de aproape trei milioane de locuitori. S-au confruntat însă cu întârzieri sau chiar neplata salariilor, muncă forţată, ore lungi de lucru pe timp de caniculă, intimidare din partea angajatorilor şi imposibilitatea de a-şi părăsi locul de muncă din cauza legislaţiei.
Autorităţile nu rescunosc însă nimic din toate acestea.
„Nu puteai să respiri”
Pentru prima oară, Cupă Mondială se ţine în noiembrie, deoarece căldura este atât de extremă în lunile de vară - temperaturile pot ajunge la aproximativ 43 de grade Celsius în iunie -, încât să joci în astfel de condiţii ar fi putut reprezenta un risc pentru sănătatea jucătorilor.
Hari are 27 de ani şi, la fel ca mulţi dintre compatrioţii săi, a plecat din Nepal în Qatar deoarece familia sa - era unul dintre cei cinci fraţi crescuţi doar de tată - avea nevoie disperată de bani, în primul rând pentru a mânca. Din 2013, salariul minim impus de guvern în Nepal a fost stabilit la 74 de dolari pe lună. El spune că salariul său lunar în Qatar era de 700 de riali pe lună (192 de dolari).
După ce s-a mutat în Qatar în 2014, a lucrat în patru locuri în timpul şederii sale de patru ani: la un supermarket, la un hotel şi la aeroport, dar cea mai dificilă slujbă, spune el, a fost în construcţii, când a trebuit să care gresie şi faianţă şase-şapte etaje mai sus, pe o căldură copleşitoare, sau să pună conducte în gropi adânci de 5-7 metri.
„Era prea cald. Era greu să respiri. Maistrul era foarte exigent. Obişnuia să ne ameninţe că ne va reduce salariile şi plata orelor suplimentare”, povesteşte Hari. „Mie nu mi s-a întâmplat niciodată, dar am văzut muncitori care leşinau la locul de muncă”, spune el. „În unele locuri, nu aveau apă. În altele, nu ne-au furnizat apă la timp. Obişnuiam să mergem la casele din apropiere să cerem apă”, îşi aminteşte muncitorul.
Potrivit Amnesty International, autorităţile din Qatar nu au investigat „mii” de decese ale muncitorilor migranţi în ultimul deceniu „în ciuda dovezilor privind legăturile dintre decesele premature şi condiţiile de muncă nesigure”. Faptul că aceste decese nu sunt înregistrate ca fiind legate de muncă împiedică familiile să primească despăgubiri, arată grupul de apărare a drepturilor omului.
În cea mai mare parte a timpului petrecut în Qatar, Hari a spus că s-a simţit trist. Privea avioanele decolând în timpul celor şase luni în care s-a ocupat de grădinile aeroportului şi se întreba de ce se află în această ţară. Dar plătise 90.000 de rupii nepaleze (685 de dolari) unei companii locale de recrutare care i-a facilitat venirea. De asemenea, compania la care s-a angajat i-a spus că ar fi trebuit să plătească între 2.000 şi 3.000 de riali (549-823 de dolari) pentru a renunţa la contract.
Amnesty International spune că mulţi migranţi plătesc taxe mari agenţilor de recrutare „fără scrupule” din ţara lor de origine, ceea ce îi face pe lucrători să se teamă să îşi părăsească locurile de muncă atunci când ajung în Qatar.
Acum Hari e tractorist, în Nepal, şi îşi creşte doi copii. Visează însă să plece în Malaezia sperând ca măcar copiii lui să nu fie nevoiţi să treacă prin ce a trecut el.
„Visele noastre nu s-au împlinit niciodată”
Sunit s-a întors în Nepal în august, după ce a lucrat doar opt luni în Qatar. Se aştepta să stea acolo doi ani, dar prăbuşirea companiei de construcţii pentru care lucra a însemnat că el şi mulţi alţii s-au întors acasă şi s-au trezit cu datorii. Se luptă să găsească de lucru în Nepal, ca să-şi hrănească cei doi copii şi să plătească taxele şcolare.
A visat să urmărească meciurile de la Cupa Mondială de pe acoperişul hotelului la construirea căruia a ajutat. Unul dintre stadioane se afla la 10 minute de mers pe jos de hotel. „Obişnuiam să vorbim despre asta”, spune el despre Cupa Mondială.
„Dar a trebuit să ne întoarcem, iar visele noastre nu s-au împlinit niciodată. Activităţile de pe stadion erau vizibile din hotel. Puteam vedea stadionul de pe acoperişul hotelului”, îşi aduce aminte Sunit..
Când a ajutat la construcţia hotelului din centrul oraşului, a cărat pe umeri saci cu amestec de ipsos şi ciment, cântărind între 30 şi 50 de kilograme, până la etajul 10-12, spune el. „Liftul era rareori funcţional. Unii oameni nu puteau să-i care şi scăpau materialele la jumătatea drumului. Dacă nu-ţi terminai treaba, erai ameninţat că ţi se va reţine salariul pentru ziua respectivă. Maistrul obişnuia să se plângă că făceam pauze de apă imediat ce ajungeam la lucru. Obişnuiau să ne ameninţe spunând: Nu vă vom plăti pentru ziua respectivă”, povesteşte Sunit.
„În lumina reflectoarelor”
Qatarul, cea mai mică ţară gazdă a Cupei Mondiale din istorie, va primi aproximativ 1,5 milioane de fani pe parcursul lunii de desfăşurare a turneului. Există deja îngrijorări legate de cazarea pentru un număr atât de mare de vizitatori.
Lumina reflectoarelor este, fără îndoială, asupra acestui stat din Golf, aşa cum s-a întâmplat de când i s-a acordat statutul de gazdă. A fost o decizie controversată, dar o astfel de atenţie a adus şi reforme. În Qatar, lucrătorii migranţi pot acum să îşi schimbe liber locul de muncă, fără permisiunea angajatorului lor. Dar salariile neplătite reprezintă în continuare o problemă.
Un oficial guvernamental din Qatar a declarat pentru CNN că mai este mult de lucru, dar „reforma sistemică nu se face peste noapte, iar schimbarea comportamentului fiecărei companii necesită timp, aşa cum se întâmplă în orice ţară din lume. În ultimul deceniu, Qatar a făcut mai mult decât orice altă ţară din regiune pentru a consolida drepturile lucrătorilor străini şi vom continua să lucrăm în strânsă consultare cu partenerii internaţionali pentru a consolida reformele şi aplicarea legii”, a declarat oficialul.
Campania #PayUpFIFA a Human Rights Watch doreşte ca FIFA şi Qatarul să plătească cel puţin 440 de milioane de dolari - o sumă egală cu premiile în bani acordate la Cupa Mondială - familiilor lucrătorilor migranţi care au fost răniţi sau ucişi în timpul pregătirilor pentru turneu. Familiile lucrătorilor care au murit se confruntă cu un viitor incert, spune HRW, în special copiii. Cei care au supravieţuit şi s-au întors acasă, înşelaţi la salariu sau răniţi, rămân prinşi în datorii, cu consecinţe grave pentru familiile lor.
O serie de federaţii europene au emis o declaraţie comună în care au afirmat că vor face campanie în cadrul turneului pentru drepturile omului, pentru un centru pentru lucrătorii migranţi şi un fond de compensare pentru aceştia.
Motto-ul cu care a candidat în 2010 Qatarul pentru a găzdui Cupa Mondială a fost „Expect Amazing” (Aşteaptă-te să fii uluit - n.r.). În multe privinţe, Cupa Mondială din acest an reflectă acest slogan. „Unul dintre lucrurile care nu sunt acoperite cu adevărat în reportajele despre Cupa Mondială şi despre acest uriaş boom al construcţiilor este experienţa şi eroismul muncitorilor care le-au construit. Ei au construit clădiri care erau de neimaginat pentru toată lumea, inclusiv pentru ingineri şi designeri, până când nu au fost construite. Ei au făcut acte de curaj care nu sunt recunoscute. Au operat la niveluri de complexitate şi sofisticare tehnică care sunt de neegalat. Şi totuşi, contribuţia lor la construirea Cupei Mondiale este într-adevăr rar prezentată, minimalizată”, atrage atenţia un profesor de la Universitatea din New York.
Găzduirea acestui turneu a plasat, fără îndoială, Qatarul în centrul atenţiei la nivel mondial. Întrebarea este dacă lumea se poate bucura să privească cu plăcere ceea ce au construit muncitorii imigranţi, cunoscând adevăratul cost al acestei extravaganţe de un miliard de dolari, conchide CNN.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
