Tenismanul sârb Novak Djokovici a declarat că a făcut cel mai bun meci al său la Paris, vineri, la Roland Garros, când a reuşit să se impună în faţa lui Rafael Nadal.
"Cu siguranţă este cel mai bun meci pe care l-am jucat aici şi în Top 3 meciuri din cariera mea. A fost incredibil. Sunt foarte fericit că fanii au putut rămâne şi după ora 23.00, că s-a dat o derogare specială. Este una dintre acele seri, nopţi, pe care ţi-o vei aminti mereu"", a declarat Djokovici.
Djokovici a mai spus că sunt greu de găsit cuvintele pentru a descrie performanţele lui Rafael Nadal."El a pierdut trei meciuri aici şi joacă de aproape 20 de ani. Asta spune tot".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La rândul său, Rafael Nadal a afirmat că Djokovici a meritat să câştige. "Am pierdut, dar viaţa continuă. Nu sunt o persoană care face dramă din eşec. Este doar un meci de tenis, mâine voi fi acasă, alături de familie. Bravo lui Novak, eu am dat totul, dar astăzi nu a fost ziua mea. Aşa este sportul".
Tenismanul sârb Novak Djokovici, locul 1 mondial, l-a învins pe spaniolul Rafael Nadal, locul 3 mondial, în patru seturi, după peste patru ore, şi s-a calificat în finală la Roland Garros.
Djokovici s-a impus, scor 3-6, 6-3, 7- 6 (7/4), 6-2, după patru ore şi 11 minute de joc.
Sârbul este pentru a cincea oară în finală la Roland Garros, el fiind câştigător în 2016.
În finală, Djokovici va evolua contra grecului Stefanos Tsitsipas.
La meciul de la Roland Garros, spectatorii au primit acceptul de a rămâne până la final, în ciuda restricţiilor care intrau în vigoare la ora 23.00 (ora Franţei).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.