Tehnicianul echipei FCSB, Dinu Todoran, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este la început de carieră, dar este pregătit, el menţionând că împreună cu staful său va face astfel încât să-l mulţumească pe patronul Gigi Becali.
Todoran a precizat că obiectivele FCSB sunt intrarea în Conference League, titlul în România şi câştigarea Cupei României.
“Am fost plăcut surprins de propunerea domnului Becali. Îi mulţumesc pentru că m-a angajat la cel mai iubit şi galonat club din România. Este o mare provocare, dar în meseria de antrenor la orice echipă te duci este o provocare. Ţinând cont de tradiţia Stelei, e cea mai mare provocare ca antrenor. Sunt la început de carieră, dar sunt pregătit din toate punctele de vedere. La Steaua trebuie să se facă performanţă. Obiectivele sunt intrarea în Conference League, câştigarea campionatului şi a Cupei. Împreună cu colaboratorii mei trebuie să demeonstrăm că suntem capabili de performanţă. Jucătorii trebuie să înţeleagă, când au venit pe poarta stadionului la Steaua că aici se cere performanţă. Domnul Becali este patronul echipei. Noi o să facem în aşa fel încât să-l mulţumim pe dânsul”, a spus Todoran.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Antrenorul a vorbit şi despre calităţile sale şi despre sistemul de joc pe care îl preferă: “Sunt o persoană sinceră, ca antrenor sunt bine organizat. Îmi place sistemul 1-4-3-3, dar în dinamica jocului se poate schimba sistemul”.
Dinu Todoran a declarat că a discutat cu suporterii şi i-a asigurat pe aceştia că echihpa va face totul pentru a-şi atinge obiectivele, iar aceştia, la rândul lor, l-au asigurat că vor fi alături de echipă. :În sezonul trecut a contat foarte mult absenţa suporterilor, a fost un factor important pentru pierderea campionatului. Jucătorii îşi doresc foarte mult. La FCSB sunt jucători de calitate”, a mai afirmat tehnicianul.
Todoran a lăudat condiţiile de la FCSB, precum şi lotul pe care îl are la dispoziţiie: “E ceva, zici că suntem pe Marte. Avem toate condiţiile, de la vitaminizare, nutriţie, refacere, odihnă, terenuri de antrenament. Orice antrenor şi-ar dori să aibă asemenea condiţii şi să aibă jucătorii pe care îi avem noi. Avem un lot foarte bun. Orice jucător care vine la Steaua este de valoare. Dacă se mai fac transferuri, îi aşteptăm. Tănase a avut un sezon foarte bun. Dacă ar pleca ar fi o pierdere pentru noi, dar acel jucător care va veni în locul lui trebuie să înţeleagă că vine la Steaua şi trebuie să îl depăşească pe Tănase”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.