Gruparea Dinamo semnalează încălcarea flagrantă a prevederilor art. 56, alin. 4, lit. I, teza a 2-a din ROAF FRF de către clubul FC Voluntari, care a stabilit pentru suporterii dinamovişti un preţ cu 50 de lei mai mare decât cel regulamentar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit sursei citate, pentru meciul din play-off-ul Cupei României, care se va desfăşura miercuri, FC Voluntari a pus în vânzare pentru suporterii oaspeţi bilete pornind de la tariful de 80 de lei, în condiţiile în care limita maximă din prevederile regulamentare citate este de 30 de lei!
 
“Ne confruntǎm, în mod evident, cu un demers abuziv, care trebuie imediat îndreptat. Prin stabilirea discreţionară a unor tarife excesive se încalcă dreptul legitim al fanilor de a asista la meci, situaţie care creează prejudicii fenomenului fotbalistic în ansamblu. Descurajarea prezenţei suporterilor în tribună reprezintă o practică inacceptabilă, care contravine atât regulamentelor Federaţiei, cât şi sensului firesc al oricărei competiţii sportive. Solicităm clubului FC Voluntari să elimine tariful abuziv şi să returneze diferenta de 50 de lei suporterilor care au plătit deja un preţ excesiv şi neregulamentar! Menţionǎm cǎ Dinamo 1948 a sesizat şi forurile competente sǎ remedieze aceastǎ situaţie. Reamintim colegilor de la FC Voluntari, cât şi tuturor celorlalte cluburi care ar putea fi tentate de practici similare, că, dincolo de rivalităţile sportive, suntem parteneri de competiţiei. Nu trebuie “să otrăvim fântânile” doar pentru a împiedica suporterii echipei adverse să-şi încurajeze favoriţii“, anunţă FC Dinamo.
 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.