Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Braşov, au făcut, joi, o percheziţie domiciliară în Făgăraş, într-o cauză vizând săvârşirea de către un suspect, cetăţean francez, a infracţiunii de trafic de droguri de risc. Suspectul este handbalistul Pierre Yves Ragot, jucător la CSM Făgăraş.
Potrivit comunicatului de presă al DIICOT, ”în cauză există suspiciunea că, în perioada februarie – iunie 2020, suspectul, în vârstă de 34 de ani, a cultivat plante de cannabis, în vederea comercializării. În luna februarie, suspectul a comandat de pe un site de profil, trei colete cu materiale necesare susţinerii plantaţiilor indoor de cannabis, toate în greutate totală de 35 kg, achitând pentru acestea suma de 2.500 lei. De asemenea, în luna mai, suspectul a comandat un colet cu materiale necesare susţinerii plantaţiilor indoor de cannabis, achitând pentru acesta suma de 1.257 lei”.
DIICOT a mai precizat că, în urma percheziţiei, au fost ridicate aproximativ 700 de grame de cannabis, o instalaţie folosită la întreţinerea culturii, două telefoane mobile, precum şi ”un grinder şi un cântar electronic”.
Suspectul, despre care presa locală relatează că este handbalistul Pierre Yves Ragot, a fost condus la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Braşov, în vederea audierii.
Pierre Yves Ragot este jucătorul echipei CSM Făgăraş din octombrie 2019, iar anterior a mai evoluat la Dinamo Bucureşti şi Minaur Baia Mare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.