Atacantul român Dennis Man a semnat joi prelungirea contractului cu gruparea italiană Parma, a anunţat clubul italian pe site-ul propriu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Noul contract al lui Dennis Man cu Parma se încheie la 30 iunie 2027, dar atacantul român va avea un salariu de două milioane de euro pe sezon, iar cu primele de obiectiv şi de performanţe personale suma netă pe care Man a va primi într-un sezon va fi de 2,2 milioane euro. „Le sunt recunoscător tuturor oamenilor care lucrează la club, în special preşedintelui Krause, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o până acum. E o bucurie imensă să pot continua în tricoul Parmei. Sunt fericit să fiu aici şi am multe de oferit!”, a declarat românul după semnarea noului contract.

„Dennis este alături de gruparea gialloblu din ianuarie 2021 şi în ultimul sezon a dărâmat un record după altul, ajutând echipa să câştige pentru prima oară în istorie campionatul Seriei B. Născut la Arad, extremul cu „piciorul stâng magic” a fost cel mai tânăr jucător care a marcat cel puţin 10 goluri şi a oferit 5 pase decisive: în total a terminat cu 11 goluri şi 6 pase câştigătoare în sezonul trecut. Un talent care a arătat foarte multă calitate în zona ofensivă, atât de multă încât în ​​ultimele 3 sezoane a creat 127 de ocazii de gol în total, nimeni nu s-a descurcat mai bine ca el cu tricoul galben-albastru! O poveste frumoasă, frumoasă, cea a lui Dennis, care a crescut de-a lungul timpului alături de culorile noastre”, scrie în articolul dedicat lui Man pe site-ul oficial al Parmei.

„Faptul că am ajuns la un acord are o însemnătate specială. Parma şi Dennis şi-au dorit cu ardoare acest lucru. Dennis e un campion, cunoaşte clubul, iar coechipierii îl respectă. Îşi cunoaşte potenţialul, continuă să se dezvolte şi să crească în valoare. Avem aşteptări mari de la el, la fel ca din partea colegilor lui. Creativitatea şi talentul lui pot fi decisive în Serie A. Sunt fericit că e alături de noi şi abia aştept să îl văd la treabă într-o ligă pe care o merită!”, a spus Mauro Pederzoli, directorul sportiv al Parmei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.