Selecţionerul Christoph Daum a declarat, miercuri, că l-a suprins recomandarea Comisiei Tehnice a FRF de reziliere a contractului său, în contextul în care în urmă cu două luni membrii comisiei spuneau să trebuie continuată colaborarea. Daum este dezamăgit că a aflat din presă decizia comisiei şi a menţionat că se va întâlni joi cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, pentru a discuta.
"Încă sunt antrenorul României, doar în presă se spune că eu nu mai sunt sau nu voi mai fi. Mă întreabă şi lumea din Germania, şi familia dacă am fost dat afară, dar eu le spun că nu e adevărat. Cu mine nu a vorbit nimeni despre asta. Ce a decis Comisia Tehnică e doar consultativ. Pentru preşedintele Burleanu, ea nu are putere de decizie. Însă sunt surprins de ce au decis cei din comisie, pentru că acum două luni spuneau că trebuie să continuăm. Nu înţeleg de ce acum spun altceva. Accept orice opinie din Comitet sau din presă, dar am fost dezamăgit că am aflat din presă. L-am sunat pe preşedintele FRF, dar nu am dat de el. Nu mi-a venit să cred că într-o ţară civilizată poţi afli informaţia asta din presă", a spus Daum la venirea în ţară, potrivit Digi Sport.
El a subliniat că trebuie să discute cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, iar apoi se va lua o decizie. "Eu am în minte sută la sută ce vreau să fac. Până atunci, încă sunt selecţionerul României şi chiar un ambasador, pentru că peste tot am vorbit foarte frumos de România", a adăugat Daum.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Christoph Daum a menţionat că nu are nicio ofertă în acest moment. "Nu am nicio ofertă şi dacă aş pleca de aici, aş alege să stau cu copiii o perioadă, o scurtă vacanţă. Mâine mă întâlnesc cu Burleanu şi apoi să vedem ce decide Comitetul Executiv, dar eu nu o să rămân în România în aşteptarea deciziei", a precizat Daum.
Membrii Comisiei Tehnice a FRF au votat în şedinţa de luni pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului selecţionerului Christoph Daum de către Comitetul Executiv al federaţiei şi au propus variante pentru viitorul tehnician.
Recomandarea de reziliere a contractului lui Christoph Daum va fi supusă validării în prima şedinţă a Comitetului Executiv.
După decizia Comisiei Tehnice, cele mai vehiculate variante pentru postul de selecţioner au fost Dan Petrescu şi Cosmin Contra.
Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, la Telekom Sport, că în Comisia Tehnică s-au propus 10-12 variante de selecţioner şi că până acum s-a discutat doar cu Dan Petrescu. "Au fost 10-12 nume votate în Comisia Tehnică, antrenori care au avut rezultate în România sau în străinătate. Dan Petrescu, Cosmin Contra, Ioan Andone chiar. S-a mers pe prima variantă. Preşedintele s-a întâlnit ieri cu Dan Petrescu şi au discutat. El are contract. A rămas să ne dea un răspuns cât mai curând. Urmează rezilierea contractului domnului Daum. Ori în această seară, ori mâine dimineaţă, preşedintele FRF se va întâlni pentru a negocia rezilierea. El mai are contract până în decembrie", a spus Vochin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.