Rusul Danil Medvedev, locul 4 ATP, s-a calificat pentru prima dată în carieră în finala Turneului Campionilor de la Londra, după ce l-a învins, sâmbătă, în penultimul act, cu scorul de 3-6, 7-6 (4), 6-3, pe spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Medvedev a condus cu 3-0 şi 4-1 în setul al doilea, apoi Nadal a revenit şi a servit pentru victorie, la 5-4, însă tenismenul rus a obţinut break-ul şi a întors definitiva partida în favoarea lui, impunându-se după un meci de două ore şi 35 de minute.

Danil Medvedev, neînvins la această ediţie, a doua din carieră la Turneul Campionilor, va juca în ultimul act împotriva lui Dominic Thiem, locul 3 ATP.

Austriacul l-a învins, în semifinale, cu scorul de 7-5, 6-7 (10), 7-6 (5), pe sârbul Novak Djokovici, locul I ATP.

Anul trecut, Thiem a pierdut finala Turneului Campionilor, în faţa grecului Stefanos Tsitispas, scor 7-6 (6), 2-6, 6-7 (4).

Ultimul act al finalei sezonului va avea loc duminică, de la ora 20.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.