Preşedintele Rapidului, Daniel Niculae, a spus că în acest moment nu se pune problema ca Mihai Iosif să fie îndepărtat, întrucât echipa se află pe un drum bun
Reacţia lui Daniel Niculae vine în contextul în care tehnicianul Laszlo Balint, care a plecat de la UTA, ar fi dorit în Giuleşti, conform presei centrale.
"Îmi pare rău pentru îndepărtarea lui Laszlo Balint de la UTA. Noi nu ne doream lucrul acesta, voiam să rămânem aproape de plutonul fruntaş. Legat de aceste zvonuri cu privire la Miţă, nu este nimic adevărat. Dacă va apărea o schimbare la nivelul băncii tehnice sau la nivelul lotului, veţi afla de la noi, de la site-ul clubului, nu din alte surse. Nu se pune problema ca Mihai Iosif să plece de la Rapid! Vom avea un meci important vineri, Mihai Iosif trebuie să pregătească bine acest meci. Atenţia noastră trebuie îndreptată spre următoarele trei meciuri, nu spre astfel de discuţii. Nu se pune problema ca Mihai Iosif să plece de la Rapid, punct!", a spus Daniel Niculae, în cadrul emisiunii Liga Digisport.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.