Preşedintele FC Rapid, Daniel Niculae, a declarat, duminică seară, la Digisport, că meciul cu Dinamo a fost un derbi, chiar dacă dinamoviştii nu sunt în cea mai bună situaţie.
"A fost un derbi, chiar dacă e în play-out şi Dinamo nu e în cea mai bună situaţie. Până acum nu i-am bătut în acest sezon, chiar dacă ne-am întâlnit de două ori. Aveam nevoie de continuitate în rezultate şi de victorii. Sperăm să fim pe prima poziţie în play-out. 2-0 este un scor periculos, nu m-am gândit că le putem da multe, ştiam că în fotbal se pot schimba lucrurile de la o fază la alta. Îi felicit pe băieţii, staful tehnic, am văzut lucruri bune, dar mai sunt şi lucruri de pus la punct. Niciun meci nu este uşor, am dovedit lucrul acesta. Am remarcat întreaga echipă, mă bucur că am reuşit să batem după 3 luni de secetă, le doresc celor de la Dinamo să rămână în prima ligă", a declarat Niculae la Digisport.
Formaţia FC Rapid a învins, duminică seară, la Mioveni, cu scorul de 3-1 (3-1), echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-out-ului Ligii 1.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Au marcat Ioniţă ‘3, Kait ‘8 şi Bălan ‘30 pentru învingători, respectiv Morar ’11 pentru Dinamo, echipă la care tocmai ce a revenit pe bancă tehnicianul Dusan Uhrin Jr.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.