Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că este mulţumit d efaptul că jucătorii săi au dat totul în meciul cu Celtic din Liga Europa, dar ştia că este greu să câştige de două ori al Glasgow.
"Ştiam despre Celtic că este o echipă foarte bună, pentru că am jucat aici înainte. Ştiam că va fi foarte dificil să câştigăm aici, deoarece au pierdut doar un meci în acest sezon şi acela a fost împotriva noastră. Dar sunt bucuros de echipa mea pentru că a dat totul. Celtic are jucători buni pe toate posturile şi nu poţi câştiga de două ori pe Celtic Park. Pentru mine, Celtic şi Lazio sunt marile favorite ale grupei. În mod normal ele ar trebui să se califice, dar în fotbal mai sunt surprize", a declarat Petrescu, potrivit heraldscotland.com.
Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa Celtic Glasgow, în etapa a doua a grupei E a Ligii Europa.
Golurile au fost marcate de Edouard ’20 şi Elyounoussi ’59.
Celtic şi CFR Cluj s-au întâlnit şi în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, când ardelenii s-au impus după 1-1, acasă şi 4-3, în deplasare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.