Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că le-a prezentat scuze lui Gheorghe Hagi şi Zoltan Iaşko după ieşirea nervoasă pe care a avut-o la finalul meciului cu Farul. El a precizat că l-a afectat cel mai mult reacţia mamei sale după incident.
“După meci mi-a fost chiar rău. Sănătatea mea e mai importantă. Dar e clar că am greşit, mi-am şi cerut scuze faţă de Hagi şi de Iaşko, i-am sunat. Sunt foarte multe care s-au adunat, dar n-aveam voie să fac ce am făcut. Cel mai supărat sunt că mama mi-a zis: ‘Ce faci, mamă? Vrei să mori pe teren?’. Săraca, la 80 şi ceva de ani stă să mă vadă pe mine cum îmi dau viaţa pe teren. E o greşeală de-a mea, în primul rând trebuie să mă gândesc la sănătatea mea. Dar aşa sunt eu mai ales când pierd câteodată îmi pierd controlul. Am avut tensiune după meci. Sper să nu se mai întâmple şi regret tot ce am făcut. Am vorbit cu Gică de trei ori cred până astăzi. Noi când eram jucători cu Popescu şi cu Hagi ne înjuram mereu şi ne certam. Nu ne vorbeaam poate o zi – două, dar ne reveneam. Acum la fel, m-am certat cu el... Ce o prietenie de o viaţă se strică într-un meci?”, a spus Petrescu.
Dan Petrescu a avut o ieşire nervoasă a finalul meciului din Superligă cu Farul Constanţam scor 1-2, şi, potrivit digisport.ro, chiar a fost aproape de un conflict fizic cu directorul sportiv al Farului, Zoltan Iaşko.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.