Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a reacţionat, vineri, într-o conferinţă de presă, după ce la sfârşitul săptămânii trecute a fost atacat dur de Gigi Becali şi Mihai Stoica, finanţatorul FCSB spunându-i chiar să plece din ţară.
“Eu sunt în România, mă simt bine aici şi nu am de gând să plec. Cum să-mi spună să plec din ţară? E jenant. Niciun patron din lume nu vorbeşte de antrenorul altui club”, a spus Petrescu, potrivit sport.ro.
Petrescu a vorbit şi despre Mihai Stoica, după ce acesta l-a criticat pentru că a înjurat arbitrii la ultimul meci. “E director sportiv de la Steaua care spune că înjur jucătorii. Îi transmit că poate i-am înjurat, dar eu nu am dat în niciun jucător aşa cum a făcut el când a lovit un spectator. Jucătorii pe care eu poate i-am înjurat au ajuns la naţionala României. Eu sunt stelist, am fost în galerie, am fost în echipă, am fost căpitan, am jucat în Liga Campionilor. Am vorbit mereu la superlativ de Steaua, sunt fanul lor în Europa. Da era bărbat, mă sun ape mine. Nu vorbea în presă. Vom ajunge şi noi ca în Grecia. Acelaşi director sportiv îl înjura pe patronal Stelei când era la Urziceni”, a adăugat Petrescu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Săptămâna trecută, directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, a declarat, într-o conferinţă de presă, că tehnicianul Dan Petrescu, trimis în tribună la meciul echipei CFR Cluj cu CSM Poli Iaşi, a înjurat arbitrii şi consideră că trebuie luate măsuri împotriva acestuia. "Metodele astea au fost brevetate acum mulţi ani. Nu mă interesează aceste acuzaţii, problema este că unii chiar consideră că-şi pot permite orice. Petrescu a înjurat de morţi arbitrii. Că îi înjură pe jucători, e treaba lui. Nu e normal. Totul e o regie. De ce nu îl înjură pe Deac? Pentru că nu i-ar permite. Am lucrat cu Petrescu. Îl înjura pe Epaminonda pentru că ştia că nu îi răspunde. Pe Maftei nu îl înjura, i-a spus că nu poate juca fotbal aşa. Eu am fost suspendat o lună că m-am bucurat excesiv la un gol. Cred că cineva trebuie să ia măsuri împotriva lui. E un fost mare jucător, un antrenor de geniu, dar aşa ceva nu se poate permite. Pe acelaşi Petrescu, la meciul tur, nu l-am auzit aşa vehement. Pentru că punctul de pe Arena Naţională l-a luat după o mare eroare de arbitraj. Rămâne de văzut dacă înjurăturile cu morţi sunt trecute cu vederea", a spus Mihai Stoica.
Tot săptămâna trecută, finanţatorul FCSB, Gigi Becali, l-a atacat dur pe Dan Petrescu pentru faptul că acesta obişnuieşte să înjure arbitrii şi pentru că vrea penalti la fiecare meci. "Să ne dăm la o parte că trebuie Dan Petrescu să ia campiontul! Cum adică, nu primeşte Dan Petrescu penalti? Vai, vai, ce nenorocire! Toată ţara la pământ! Murim toţi! Cum adică, Dan Petrescu să nu ia campionatul? El, care înjură de morţi. Şi de toate nenorocirile şi de familie pe arbitri. Păi trebuie să-i dea penalti, că altel numai de morţi şi de familie îi înjură pe arbitri. Hai, domne, că m-am săturat de Dan Petrescu ăsta. Când a primit două puncte din penalti, <greşesc arbitri>. Acum, când nu mai primeşte penalti la mişto, păi <bă, eu am venit în România să-mi daţi penalti, bă, că sunt Dan Petrescu, bă! Bă, daţi-mi mie să câştig campionatul, fără să mai joc, că eu sunt Dan Petrescu, bă! Eu sunt Dan Petrescu, bă, şi vă înjur de familie şi de morţi, bă, arbitrilor! De ce? Că sunt Dan Petrescu şi fac ce vreau şi voi trebuie să acceptaţi. Dar vă înjură Dan Petrescu de familie şi de morţi pe arbitri! Eu vă înjur de morţi şi de familie şi voi nu mă eliminaţi pe mine, că sunt Dan Petrescu. Cum îi înjur pe jucători, vă înjur şi pe voi. Voi sunteţi tot ai mei jucători, voi, arbitri şi vă înjur de morţi!> Nu se poate aşa ceva. Ia pleacă, mă, din ţară, mă, pleacă, mă, că nu se poate în România! <Numai în România se întâmplă.> Ce se întâmplă, mă? Să înjuri tu de morţi şi de familie şi să nu fii dat afară? Nu mai vreau să mă enervez, dar când văd mizeria asta şi un când văd om atât de obraznic... Înjură el atât de mult cât înjură ... Nu s-a pomenit niciodată aşa ceva. Să-i înjuri pe arbitri cum îi înjură el, cu morţii şi <băga-mi-aş>... Dacă eram arbitru, îi dădeam 11 penaltiuri împotriva lui, ca să-l învăţ minte să mai înjure de morţi şi de familie. N-a existat arbitru să nu fie înjurat de morţi şi de familie", a declarat Becali, la Pro X.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.