Echipa de baschet masculin CSM Oradea a învins joi, pe teren propriu, formaţia U Banca Transilvania Cluj, cu scorul de 64-60 (37-35), în al patrulea meci din cinci programate în finala Ligii Naţionale. Meciul cinci, decisiv, va avea loc duminică, în BT Arena.
Principalii marcatori ai partidei au fost Broussard 16 puncte, Holt 11, pentru gazde, respectiv Richard 13 şi Tarolis 9, Edwards 9, pentru U BT Cluj.
Meciul de la Oradea s-a jucat cu circa 2.000 de fani în tribune, între care câteva zeci clujeni, gazdele permiţând accesul doar celor vaccinaţi. Echipa orădeană a contestat de câteva ori arbitrajul, prin oficialii săi, în timp ce fanii CSM au strigat ”Hoţii, hoţii”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Anterior, pe teren propriu, U BT Cluj a câştigat cu 73-62 şi 103-80, iar apoi CSM Oradea s-a impus cu 75-71, astfel că scorul general este de 2-2, iar partida a cincea, decisivă, va avea loc duminică, în BT Arena.
U BT Cluj şi CSM Oradea se confruntă pentru prima dată în finala Ligii Naţionale.
Medalia de bronz a stagiunii a revenit echipei BCMU Piteşti, care a învins în două meciuri pe CSO Voluntari.
În sezonul anterior, titlul naţional nu a fost decernat din motive pandemice, după ”îngheţarea” campionatului, iar la acel moment lider era U BT Cluj.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.