Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti a anunţat, vineri, despărţirea de jucătoarea norvegiană Nora Mørk, care a solicitat încheierea contractului din cauza unor probleme de sănătate în familia sa. Despărţirea s-a produs amiabil, de comun acord.
”Norvegianca a solicitat încheierea colaborării cu clubul nostru, pentru a reveni în ţara natală şi a le fi alături celor apropiaţi. Transferată la începutul sezonului trecut, Nora a câştigat o Supercupă a României alături de tigroaice, meci în care s-a şi accidentat. Ulterior, Mørk a suferit o operaţie la ligamentele piciorului stâng şi a urmat un program de recuperare. Revenirea pe teren era programată pentru luna aprilie, dar aceasta nu a mai avut loc, întrucât toate competiţiile au fost suspendate din cauza pandemiei”, a transmis CSM Bucureşti.
La rândul său, Nora Mørk a declarat: ”Din cauza unor probleme grave de sănătate în familia mea, am luat decizia să mă mut în Norvegia pentru viitorul apropiat. Astfel, pot fi aproape de cei dragi într-o perioadă foarte dificilă. Atât antrenorul meu, cât şi conducerea CSM Bucureşti, au demonstrat o mare empatie cu situaţia noastră. Sunt profund recunoscătoare pentru înţelegerea de care au dat dovadă şi pentru felul în care au gestionat această problemă delicată. Visul meu este să câştig titluri cu CSM Bucureşti, dar deocamdată chestiunile umane au prioritate. Le urez mult succes tuturor celor din echipă”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
CSM Bucureşti i-a mulţumit pentru efortul depus în echipă şi a precizat că regret plecarea sa.
”Sperăm ca gândurile ei frumoase referitoare la CSM Bucureşti pentru viitor să se realizeze!”, a mai precizat echipa din Capitală.
Handbalista norvegiană mai avea un an de contract.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.