Tomas Ryde, tehnicianul suedez al echipei feminine de handbal, a anunţat, marţi, managementul CSM Bucureşti că a luat decizia de a încheia raporturile contractuale cu clubul din Capitală, din motive personale.
"Poziţia de antrenor principal al echipei de handbal feminin a CSM Bucureşti va fi preluată de secundul Adrian Vasile, cel care se află alături de club încă din anul 2014 şi care a contribuit la câştigarea Ligii Campionilor în 2016, precum şi la toate trofeele naţionale obţinute în această perioadă", se arată într-un comunicat al clubului.
CSM Bucureşti debutează în noua stagiune a Ligii Campionilor, duminică, în deplasare, cu Team Esbjerg.
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=19129601&pid=2701)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.