Fostul internaţional Cristian Chivu şi alţi opt foşti jucători, între care Marco Amelia, Mauro German Camoranesi şi Luca Toni, susţin, marţi, la Coverciano, examenul final pentru licenţa UEFA A de antrenor, informează goal.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Chivu, 37 de ani, şi colegii lui au făcut parte dintr-o grupă de foşti fotbalişti, care au fost admişi şcoala de la Coverciano datorită faptului că au jucat cel puţin şapte sezoane în Serie A şi au evoluat în peste 180 de meciuri în acest campionat sau au fost campioni mondiali.

Grupa a fost formată din următorii foşti jucători: Marco Amelia, Mauro German Camoranesi, Marco Cassetti, Cristian Chivu, Morgan De Sanctis, Fabio Galante, Amantino Mancini, Angelo Palombo şi Luca Toni. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Din 10 octombrie, ei au efectuat 210 ore de cursuri şi vor primi la absolvire atât licenţa UEFA B, cât şi cea UEFA A.

După ce obţin licenţa A, noii antrenori pot pregăti echipe din Serie C sau pot fi secunzi la formaţii din Serie B şi Serie A.

Chivu, care acum este şi observator tehnic al UEFA, a jucat la AS Roma, între 2003 şi 2007, şi la Inter Milano, între 2007 şi 2014, strângând 200 de prezenţe în prima ligă italiană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.