Corey Gauff, tatăl jucătoarei americane Cori "Coco" Gauff, speră că fiica lui să se ridice la nivelul unui meci cu Simona Halep, primul cu o sportivă din Top 10 WTA. Mai mult, Gauff senior spune că fata lui doreşte să câştige turneul de la Wimbledon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Simona este o mare jucătoare, ea concurează foarte tare. Sper ca fiica ma să se ridice şi să fie pregătită pentru această provocare. Cred că dacă va juca un tenis bun îşi va oferi unele şanse. Dacă va rămâne pozitivă şi va continua să lupte aşa cum a făcut-o în ultimul meci, nu ştii ce se va întâmpla. Cred că tenisul ei este suficient de bun", a declarat Corey Gauff.

El a afirmat că îşi rezervaseră doar o săptămână pentru şederea la Londra, iar acum "Coco" este în a treia săptămână, la Wimbledon.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Stăm într-un hotel şi a trebuit să ne extindem şederea, dar este extraordinar. Întâi, am rezervat pentru o săptămână, am prelungit pentru încă o săptămână, apoi a trebuit să o mai facem o dată. Coco a vrut să ajungă în a doua săptămână şi chiar vrea să câştige turneul. Multe s-au întâmplat repede, a jucat multe meciuri, a atras multă atenţie. Juniorii sunt aici pentru turneul lor, aşa că s-a dus să-şi vadă câteva prietene", a mai spus el.

Americanca de 15 ani Cori Gauff, locul 313 WTA, venită din calificări, cea mai tânără jucătoare care a ajuns pe tabloul principal la Wimbledon după preliminarii, a învins-o, vineri, cu scorul de 3-6, 7-6 (7), 7-5, pe slovena Polona Hercog, locul 60 WTA, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon. Gauff va da piept în optimi cu Simona Halep.

Hercog a condus cu 5-2, în setul al doilea şi a ratat două mingi de meci, una la 5-2 şi alta la 5-3. Tânăra jucătoare americană a revenit spectaculos şi a reuşit să ducă setul în tie-break şi meciul în decisiv. Gauff a avut 4-1 în setul al treilea, a fost egalată, apoi a reuşit la 6-5 break-ul care o duce în optimi, după două ore şi 45 de minute.

Cori Gauff, beneficiară a unui wild card în calificări, a devenit cea mai tânără jucătoare care ajunge pe tabloul principal la Wimbledon, la vârsta de 15 ani şi 122 de zile, în Era Open, care începe în 1968.

În ultimul tur al calificărilor, americanca a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-1, pe Greet Minnen din Belgia, locul 129 WTA.

În seara dinaintea partidei, Gauff a dat online un test la ştiinţă, la şcoala ei din Florida. Ea este prima jucătoare sub 16 ani pe tabloul principal de la Wimbledon, după Laura Robson, în 2009, dar britanica a jucat atunci pe tablou cu wild card.

În turul I, Gauff a trecut de principala favorită a calificărilor, spaniola Aliona Bolsova, locul 94 WTA, cu scorul de 6-3, 6-4, iar în turul al doilea de rusoaica Valentina Ivahnenko, locul 250 WTA, cu 6-2, 6-3.

În turul I, pe tabloul principal, Gauff a învins-o pe compatrioata ei Venus Williams, locul 44 WTA, cu 6-4, 6-4, apoi pe Magdalena Rybarikova din Slovacia, locul 139 WTA, cu 6-3, 6-3.

Cori Gauff a câştigat turneul de la Roland Garros la simplu juniori, în 2018, şi a fost finalistă în 2017, la 13 ani, la US Open, tot la juniori.

Simona Halep, locul 7 WTA, va evolua luni, în jurul orei 16.30, cu Cori Gauff, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon.

Meciul va avea loc pe terenul numărul 1, după întâlnirea Serena Williams - Carla Suarez Navarro, care începe la ora 15.00.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.