Căpitanul Argentinei, Lionel Messi, este apt pentru meciul de miercuri, din semifinalele Copa America cu Canada, de la New Jersey, a anunţat selecţionerului Lionel Scaloni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Messi, care acuză o accidentare la ischiogambieri, a revenit pe teren joi, în victoria Argentinei în sferturile de finală cu Ecuador, după ce a ratat ultimul meci din faza grupelor din cauza unei accidentări. El a jucat tot meciul, dar a părut să aibă probleme din punct de vedere fizic.

În vârstă de 37 de ani, jucătorul de la Inter Miami a ratat la loviturile de departajare care au decis meciul de pe NRG Stadium din Houston.

"Leo (Messi) este bine, aşa că mâine va lua parte la joc, suntem calmi", a declarat Scaloni, înaintea confruntării din semifinale de pe MetLife Stadium. "Nivelul său este bun. El este esenţial pentru noi".

Argentina şi Canada se vor întâlni pentru a doua oară în turneu, după primul meci din Grupa A, în care campionii în exerciţiu au învins cu 2-0  Scaloni a spus că de data aceasta el şi omologul său canadian Jesse Marsch vor încerca "ceva diferit".

"Toţi antrenorii iau notiţe pentru a corecta greşelile şi a le face probleme adversarilor", a spus managerul în vârstă de 46 de ani. "Fiecare antrenor va trebui să facă ceva diferit. Vom încerca să obţinem mingea şi să-i împiedicăm să-şi facă jocul".
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.