Preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal, Luis Rubiales, a fost criticat, duminică, pentru că a sărutat-o pe gură pe atacanta Jenni Hermoso, după ce Spania a învins Anglia cu 1-0 în finala Cupei Mondiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În imaginile filmate pe podiumul de pe stadionul ANZ din Sydney se vede clar cum Rubiales o sărută pe gură pe jucătoare în timp ce îi ţine capul în mâini. Preluate de presa spaniolă, imaginile s-au răspândit rapid în social media, ceea ce a provocat critici pe scară largă la adresa lui Rubiales. Videoclipul a fost între timp eliminat de pe Twitter.

În declaraţiile făcute ulterior presei de federaţia sa, ea a explicat că a fost "un gest reciproc, total spontan, din cauza bucuriei imense pe care o produce câştigarea unei Cupe Mondiale".

"Preşedintele şi cu mine avem o relaţie excelentă, comportamentul său cu noi toate a fost perfect şi a fost un gest natural de afecţiune şi recunoştinţă", a adăugat ea.

"Este o sărbătoare spontană, care se manifestă în acest mod. Cei doi sunt prieteni foarte apropiaţi", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Federaţiei.

Sărutul preşedintelui Federaţiei Spaniole de Fotbal vine pe fondul unor probleme grave în cadrul echipei naţionale spaniole. De luni de zile, jucătoarele denunţă metodele antrenorului Jorge Vilda, care se bucură de sprijinul nemijlocit al preşedintelui său, ca fiind "dictatoriale".

Luis Rubiales, în funcţie din 2018, a fost, de asemenea, acuzat că a organizat orgii pe banii federaţiei în septembrie anul trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.