Consiliul de Miniştri a aprobat, vineri, acordarea cetăţeniei spaniole celui mai promiţător tânăr jucător al echipei FC Barcelona, Ansu Fati, în vârstă de 16 ani, la solicitarea Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF) şi a Consiliului Superior al Sportului, anunţă As.
Procesul de naturalizare a fost accelerat pentru ca jucătorul să poată evolua la Cupa Mondială sub 17 ani, competiţie programată între 26 octombrie şi 17 noiembrie, în Brazilia.
În acest sens, selecţionerul David Gordo trebuie să trimită la FIFA o listă preliminară cu 50 de jucători până miercurea viitoare.
Anssumane Fati s-a mutat din Guineea-Bissau în Spania la vârsta de şase ani. El este la academia Barcelonei din 2012 şi a debutat la campioana Spaniei la 25 august, fiind cel mai tânăr jucător al catalanilor după 1941. El putea obţine uşor şi paşaport portughez, datorită bunicilor lui care s-au născut într-o fostă colonie portugheză.
Ansu Fati a devenit, marţi, cel mai tânăr jucător din istoria clubului FC Barcelona care evoluează în cupele europene, la vârsta de 16 ani, 10 luni şi 14 zile.
Fati a fost titular în meciul pe care FC Barcelona l-a terminat la egalitate, scor 0-0, în deplasare cu Borussia Dortmund, în etapa I a Grupei F a Ligii Campionilor. El a fost înlocuit de Messi, în minutul 59.
Jucătorul din Guineea-Bissau a devenit cel mai tânăr marcator al Barcelonei la 31 august, când a înscris în partida de campionat cu Osasuna.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.