Componenţii şi stafurile echipelor de ciclism Cofidis şi Groupama-FDI vor rămâne în carantină în Emiratele Arabe Unite până la 14 martie, notează bbc.com.
Săptămâna trecută, ultimele două etape ale Turului ciclist al Emiratelor Arabe Unite au fost anulate după descoperirea a două cazuri de infectare cu coronavirus la doi membri ai stafurilor echipelor.
Marţi, autorităţile din Emirate au mai anunţat şase cazuri de Covid-19 care au legătură cu cursa.
Majoritatea cicliştilor, componenenţilor stafurilor şi reprezentanţilor mass-media au fost trimişi acasă după ce au fost testaţi, săptămâna trecută. Echipele Cofidis, Groupama-FDJ, UAE Emirates şi Gazprom sunt în continuare în carantină.
Cofidis şi Groupama-FDJ au anunţat că toţi componenţii lor au fost testaţi pentru depistarea coronavirusului şi rezultatele au fost negative, dar au precizat că Uniunea Ciclistă Internaţională le-a cerut să rămână în carantină până la 14 martie.
Gazprom şi Team UAE Emirates nu au făcut precizări cu privire la carantină. Echipei UAE i s-ar fi permis să plece după teste, dar a ales să rămână din precauţie.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că noile cazuri de infectare sunt doi ruşi, doi italieni, un german şi un columbian.
“Pacienţii au avut legătură cu cele două cazuri precedente asociate cu turul ciclist. Cazurile sunt monitorizate şi persoanele în cauză sunt în stare stabilă”, a precizat ministerul din Emiratele Arabe Unite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.