Complexul olimpic de nataţie Otopeni, obiectiv realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), este aproape finalizat, informează MDRAP.
Vicepremierul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a verificat, luni, stadiul lucrărilor.
„Este cel mai modern complex olimpic de nataţie din România. Mă bucur să constat că lucrările se apropie de final. Voi urmări personal finalizarea acestei investiţii extrem de importantă pentru întreg sportul românesc”, a declarat Daniel Suciu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Valoarea investiţiei este de 158,13 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată prin subprogramul „Bazine de înot”.
Complexul din Otopeni va avea o capacitate de 2.797 locuri pentru spectatori, vestiare pentru sportivi, săli de forţă, săli metodice, saune, cabinet medical, sală de conferinţe, cabine pentru presă şi o sală de antrenament pentru sportivii de la sărituri cu înălţime liberă mare – 6m.
Obiectivul include: un bazin olimpic de înot (25 x 51.25 m, cu adâncime variabilă); un bazin olimpic de sărituri (21 x 25 m, cu adâncime variabilă 3.5-5 m); un bazin de antrenament (15 x 25 m, cu adâncime variabilă H = 1.36-1.81 m); un bazin de iniţiere şi recuperare (7 x 12 m, cu adâncime 1.2 m); un bazin de iniţiere şi recuperare (6 x 12 m, cu adâncime 1.2 m); un bazin de iniţiere şi recuperare cu formă semicirculară (5 x 9.80 m, cu adâncime 0.6 m).
În acest moment, se execută lucrări de branşamente la utilităţi, lucrări ce revin în sarcina beneficiarului - UAT Otopeni. Totodată, la nivelul CNI se află în achiziţie lucrări necesare finalizării, precum şi dotării obiectivului de investiţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.