Universitatea Craiova a anunţat, miercuri, că solicitarea sa de suspendare a executării sancţiunii de a disputa fără spectatori trei partide din cupele europene a fost respinsă de Comisia de Apel a UEFA.
“Din păcate, decizia de suspendare a executării sancţiunii de a juca fără spectatori următoarele 3 meciuri europene a fost respinsă de către Comisia de Apel a UEFA. Ca urmare, toţi cei care şi-au achiziţionat pachete de bilete cu AEK Atena şi Sepsi OSK vor primi banii înapoi integral şi, în plus, vor avea biletul gratuit la meciul cu Sepsi. Returnarea banilor se poate face oricând în următoarele 30 de zile la magazinele oficiale ale Ştiinţei, precum şi la casele de bilete în cadrul programului zilnic. Cei care au achiziţionat bilete doar la meciul cu AEK Atena vor primi, de asemenea, banii înapoi”, este anunţul clubului oltean.
Marţi, UEFA a anunţat că Universitatea Craiova a fost sancţionată de Comisia de Control, Etică şi Disciplină a forului continental cu disputarea a două partide pe teren propriu fără spectatori, după incidentele de la meciul retur cu Honved Budapesta, din Liga Europa. Un al treilea meci este cu suspendare, pentru o perioadă de doi ani. În plus, CSU Craiova a fost amendată cu 60.000 de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Craiova a fost sancţionată pentru aruncarea de obiecte în teren, folosirea de dispozitive pirotehnice, organizarea necorespunzătoare a meciului, comportamentul rasist al suporterilor şi pentru tulburările din tribune.
Universitatea Craiova s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Europa, după ce a trecut, săptămâna trecută, pe teren propriu, după executarea loviturilor de departajare, 3-1, de Honved Budapesta, în manşa secundă a turului al doilea preliminar. În următoarea fază, Craiova va evolua contra AEK Atena, la 8 şi 15 august, primul meci acasă. După 120 de minute, scorul a fost 0-0, acelaşi ca în meciul tur.
Arbitrul nord-irlandez Arnold Hunter a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o petardă a explodat în apropierea lui şi un obiect, cel mai probabil o brichetă, l-a lovit în zona capului, pe finalul meciului. Partida a fost întreruptă 35 de minute. Incidentele au izbucnit în prelungiri, în minutul 119, la scorul de 0-0, după ce Fortes (Universitatea Craiova) s-a luat la harţă cu jucătorii adverşi în careul acestora. Fotbaliştii au început să se îmbrâncească, Qaka a împins brutal un jucător de-al lui Honved, pe Batik, iar arbitrul a încercat să intervină. Hunter s-a retras spre linia de fund a terenului, moment în care o petardă a explodat la aproximativ un metru de el, aruncată din peluza gazdelor, şi în acelaşi timp centralul a fost lovit de un obiect, conform reluărilor TV. Hunter a avut nevoie de şapte minute de ingrijiri medicale, pe teren intrând şi salvarea. Hunter şi-a revenit, dar a fost înlocuit de arbitrul de rezervă Jamie Robert Robinson.
Joi, CSU Craiova va evolua, pe teren propriu, cu AEK Atena, în manşa I a turul al treilea preliminar al Ligii Europa. Returul va avea loc peste o săptămână, la Atena.
În cazul în care va trece de AEK Atena (Grecia), în turul al treilea preliminar (meciuri la 8 şi 15 august), Universitatea Craiova va evolua în play-off cu Sparta Praga (Cehia) sau Trabzonspor (Turcia), prima partidă fiind programată acasă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.