Comandantul CSA Steaua, Bixi-Pompiliu Mocanu, spune că este criticat de juristul clubului, Florin Talpan, pentru că i-a cerut acestuia să justifice resursele care i-au fost puse la dispoziţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Trăim într-o democraţie, este dreptul fiecăruia să se exprime, dânsul se exprimă public neţinând cont de gradul pe care îl are şi de faptul că activitatea dânsului este constrânsă cumva de lege şi de regulamentele militare şi acum, să-mi fie iertată îndrăzneala, nu cred că toţi cei care s-ar putea propune ar putea şi să îndeplinească condiţiile. Dânsul, trecând peste faptul că nu are pregătirea necesară, nu îşi dă seama ce înseamnă să conduci un club ca Steaua din punct de vedere administrativ. Avem în momentul de faţă aproape 2.200 de oameni de care trebuie să avem grijă, între care  aproape 1.700 de sportivi, avem un buget care impune chletuirea lui cu grijă, mare parte e buget public. Sunt convins că o funcţie de preşedinte, de comandant, necesită nu numai abilităţi din punct de vedere managerial, ci şi din punct de vedere militar, ceea ce dânsul nu le are nici pe unele, nici pe celelalte. Am discutat de <n> ori, dânsul este foarte schimbător, când e vorba de persoana dânsului este foarte atent cu tot ce se întâmplă şi acum o lună, o lună şi jumătate, pe 7 mai, îmi transmitea public că sunt cel mai bun comandant din ultimii patru şi că mă va susţine până în pânzele albe. Orice fel de acţiune de-a mea, care îl deranjează cumva din punct de vedere al respectării legilor şi regulamentelor pe care şi dânsul trebuie să le respecte, pentru că e jurist militar, îl conduce la astfel de acţiuni. Noi o să mergem mai departe pe drumul pe care l-am ales şi încercăm să promovăm echipa şi să-l sprijinim în tot ceea ce face, cu toate resursele de care dispune clubul Steaua. Îl şi întrebăm ce face cu ele, pentru că aşa e corect, aşa trebuie să răspundă toată lumea. Atunci când nu ştie să ne spună ce a făcut cu ele, trebuie să ne dea nişte explicaţii. Probabil ieşirile dânsului din ultimul timp se datorează acestor aspecte", a declarat preşedintele clubului militar, luni, într-o conferinţă de presă.

Într-un interviu acordat Prosport, Talpan i-a cerut demsia şi l-a acuzat pe colonelul Mocanu că nu îl susţine în diferendul juridic cu FCSB pe tema palmaresului şi mărcii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Dacă mă ocupam eu de această echipă, ajungea în Liga a II-a... Trebuie să ai oameni de încredere că treaba se poate face. Încă aştept ca oamenii care nu au reuşit să promoveze această echipă în Liga a III-a, să plece. Eu nu dorm nopţile, iar ei nu pot promova în Liga a III-a. Să plece! Acest colonel Mocanu dădea impresia că e alături de mine. Doar că dumnealui a încercat, ori a fost influenţat de diferite persoane... a încercat să dea în mine. Pe 29 ianuarie aveam o înfăţişare importantă cu plamaresul, iar cu jumătate de oră înainte trimite oficiali din club să mă sancţioneze, că am făcut declaraţii la ProSport într-un dosar. Vă daţi seama cu ce emoţie m-am dus la acel dosar. Oare acest domn colonel Mocanu nu trebuie să plece? Nu face nimic, echipa nu a promovat în Liga a III-a. Nu numai Lăcătuş e de vină acolo. Ei se ascund în spatele lui Lăcătuş. Simt că ce mi se întâmplă... sunt ameninţat, sancţionat. Mocanu îmi face rapoarte, reproşuri. Noroc că unii suporteri de la Steaua Liberă au plătit amenda de 2 milioane de lei vechi, pentru că nu am o situaţie financiară bună", a afirmat Talpan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.