O delegaţie comună formată din reprezentanţi ai UEFA. şi FRF. a inspectat stadionul Cluj Arena, în vederea verificării condiţiilor oferite pentru desfăşurarea Campionat European de Fotbal U21.
Experţii celor două foruri fotbalistice, specializaţi în managementul suprafeţelor de joc, au fost mulţumiţi de calitatea lucrărilor de montare a noului gazon, dar şi a materialelor folosite la amplasarea substratului şi a sistemului de încălzire.
De asemenea, specialiştii UEFA. au evaluat zonele tehnico-sanitare de la stadion, respectiv camera anti-doping şi cabinetele medicale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cluj-Napoca va găzdui meciurile din Grupa D la UEFA Under 21 Championship, turneul care va avea loc anul viitor, în perioada 21 iunie – 8 iulie.
Printre reprezentativele care vor evolua la Cluj-Napoca se numără Franţa şi Italia, ambele foste campioane europene la categoria U21. Tot din Grupa D fac parte şi Elveţia şi Norvegia.
Pe lângă meciurile din grupe, pe Cluj Arena se va juca şi un sfert de finală, între echipa care va termina pe locul 1 grupa D şi cea care va încheia pe 2 grupa B, cea din care face parte şi România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.