Clubul francez AS Monaco şi formaţia italiană AC Milan se află la un pas de încheierea unui acord pentru transferul internaţionalului francez Youssouf Fofana la gruparea milaneză, a anunţat joi cotidianul francez L’Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mijlocaşul internaţional francez Youssouf Fofana (25 de ani) este aproape de a părăsi pe AS Monaco şi de a semna un contract cu echipa italiană AC Milan. Gruparea din Principat şi milanezii au ajuns se pare la un acord pentru transferul lui Fofana, pentru suma de 24 de milioane de euro, la care s-ar mai adăuga două milioane de euro bonusuri.

Conform cotidianului L’Equipe, rămân de rezolvat detalii legate de plăţi.

Youssouf Fofana a evoluat până acum pentru Strasbourg şi AS Monaco, precum şi pentru naţionala Franţei, alături de care a jucat la turneul final Euro 2024.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.